Darius Vâlcov scapă de o condamnare de 6 ani de închisoare pentru corupţie. Faptele s-au prescris

Data actualizării: Data publicării:
darius valcov-INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Darius Valcov. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Curtea de Apel Craiova a dispus miercuri încetarea procesului penal împotriva lui Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi primar al municipiului Slatina, pe motiv că faptele s-au prescris. A fost anulată astfel o condamnare de 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, primită de acesta la instanţa de fond.

În iulie 2020, Darius Vâlcov fusese condamnat de Tribunalul Dolj la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Peste doi ani le-a luat judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova să judece apelul în acest caz, după care magistraţii au constatat că faptele de care era acuzat Vâlcov s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale, relatează Agerpres.

„În baza art.421 pct.2 lit. a Cpp, admite apelul declarat de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, împotriva sentinţei penale nr.309 din 21.07.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.43049/3/2015. Desfiinţează hotărârea instanţei de fond în parte, sub aspectul laturii penale şi, rejudecând: în temeiul art.396 alin.6 Codul de procedură penală, raportat la art.16 lit. f Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Vîlcov Darius Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă”, se arată în decizia Curţii de Apel Craiova.

Pe de altă parte, a fost menţinută dispoziţia tribunalului de confiscare de la Vâlcov a sumei de 4.296.270 lei.

Înainte de a ajunge la Tribunalul Dolj, dosarul a trecut din motive de procedură pe la Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Olt.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015 de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pentru instigare la dare şi luare de mită.

El era acuzat în acest dosar că, în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a cerut unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei.

Banii au fost pretinşi pentru ca denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina şi pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi lucrări la izolarea termică a unor blocuri.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...