Decizie definitivă așteptată în dosarul CET Govora, în care este inculpat Dan Şova

Data publicării:
dan sova fb-1

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa miercuri sentinţa definitivă în dosarul CET Govora, în care fostul senator Dan Şova a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

La ultimul termen al procesului din 4 iunie, Dan Şova le-a spus magistraţilor că a refuzat până acum să facă declaraţii în spaţiul public despre acest dosar, însă a precizat că aceasta nu înseamnă că "tăcerea" sa este a unui om vinovat.

Tot atunci, reprezentantul DNA a solicitat condamnarea lui Dan Şova la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, susţinând că pedeapsa de 3 ani închisoare dată de instanţa de fond este "nejustificat de blândă".

Reprezentantul DNA a mai cerut ca fostul director al CET Govora Mihai Bălan, condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare, să primească 3 ani închisoare cu executare, având în vedere că acesta nu a făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului de 1,3 milioane lei.

În septembrie 2017, Dan Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

Instanţa a admis atunci acţiunea civilă exercitată de CET Govora, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.301.410 lei. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti. 

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri