DIICOT a clasat dosarul „Rompetrol II”. Reacția procurorului general

Data publicării:
diicot sediu

Dosarul „Rompetrol II” a fost clasat de procurorii DIICOT, la trei ani de la disjungerea dintr-o altă cauză, trimisă în judecată în 2006, și a ridicat sechestre de miliarde de lei. Procurorul general Bogdan Licu s-a declarat nemulțumit și a spus că marți seara merge la o discuție cu conducerea DIICOT.

Societăților KMG International NV („KMGI”), Oilfield Exploration Business Solutions SA și Rompetrol Rafinare SA, le-a fost comunicată la data de 9 Decembrie 2019 Ordonanța DIICOT emisă la data de 5 Decembrie 2019 în Dosarul penal nr. 225/D/P/2006. Prin această Ordonanță au fost clasate acuzațiile penale și au fost ridicate majoritatea măsurilor asiguratorii impuse anterior de DIICOT prin Ordonanțele din 6 Mai 2016, astfel cum au fost reconfigurate prin Ordonanța din 18 aprilie 2018”, se arată într-un anunţ al Rompetrol Rafinare publicat la BVB.

Măsura asiguratorie a fost menţinută pe o perioada de 30 de zile.

Această măsură provizorie asupra celor 4 instalații nu afectează în niciun fel activităţile Rafinăriei Petromidia şi a staţiilor de carburanţi Rompetrol”, se mai arată în anunţ.

Pe de altă parte, procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat, marți, că a aflat despre clasarea dosarului „Rompetrol II” în timp ce se afla în ședința de la CSM. Acesta s-a arătat nemulțumit de soluție și a spus că de la CSM merge la DIICOT, pentru o discuție aplicată pe acest caz cu conducerea instituției.

Cum ați aflat dumneavoastră am aflat și eu, astfel că acum mă duc la sediul DIICOT-ului ca să mă informez. Am convocat conducerea DIICOT-ului pentru discuție pe această temă. (..) Am fost în ședință. Doar am spus că mă duc până la dânșii să stăm de vorbă. O să mă duc să mă interesez exact despre ce e vorba. Este un dosar în care s-a dispus o soluție de clasare și ca în orice alt dosar se poate formula plângere împotriva soluției. Atunci vom vedea”, a spus Licu.

În luna mai 2016, procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul „Rompetrol II”, punând sechestre de aproximativ trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, investigaţiile vizând intervalul 1998-2003, în ultimii trei ani Guvernul României fiind condus la Adrian Năstase.

În primul dosar „Rompetrol”, au fost trimise în judecată 13 persoane, printre acestea fiind omul de afaceri Dinu Patriciu, fostul ministru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri