DIICOT cere ajutorul FBI în cazul Caracal. Solicitarea transmisă în SUA

Data actualizării: Data publicării:
luiza-melencu

Procurorii DIICOT au solicitat autorităţilor din Statele Unite ale Americii sprijinul FBI pentru realizarea analizelor în privinţa ADN-ului Luizei Melencu, potrivit unui comunicat transmis miercuri dimineață. 

Potrivit acestui comunicat, procurorii DIICOT au solicitat autorităţilor din SUA sprijinul specialiştilor FBI în realizarea analizelor ADN în privinţa Luizei. Cererea procurorilor a fost transmisă într-un timp foarte scurt de Ministerul Justiţiei.

„Prin ordonanța din data de 20.09.2019, procurorii DIICOT – STRUCTURA CENTRALĂ au dispus efectuarea unei cereri de asistență judiciară în materie penală cu autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii, respectiv Biroul Federal de Investigații (F.B.I.), având drept obiect efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN mitocondrial și cromozomial) al victimei majore, analiza genetică de tip mitocondrial neputând fi efectuată pe teritoriul României de către niciun laborator autorizat, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” efectuându-se doar analiza genetică de tip cromozomial. În acest sens, au fost puse la dispoziția Biroului Federal de Investigații, fragmentele osoase ce urmează a fi supuse analizei.

Prin aceeași comisie rogatorie, s-a solicitat asistența specialiștilor din cadrul F.B.I. în vederea stabilirii profilului psihologic/comportamental al inculpatului DINCĂ GHEORGHE.

Precizăm faptul că, în cauză nu există date sau indicii care să conducă la ipoteza implicării în vreun fel a vreunui cetățean american în activitățile ce formează obiectul dosarului de urmărire penală, iar efectuarea unei comisii rogatorii cu Statele Unite ale Americii este motivată exclusiv de înalta specializare a F.B.I. în materia analizelor și expertizelor în cauze de acest gen”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele. Principalul suspect al crimelor din Caracal a susţinut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o.

Însă INML a precizat, în urma analizelor, că nu a putut fi stabilit ADN-ul din rămăşiţe, deoarece oasele erau calcinate excesiv, de aceea procurorii au cerut o nouă expertiză.

DIICOT a cerut, marţi, mamei Luizei, noi probe ADN, însă aceasta a refuzat procedura.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate