Directorul interimar al CEO, Laurențiu Ciobotărică, reținut pentru abuz în serviciu

Data publicării:
complexul energetic oltenia facebook ceo oltenia 18 07 2015

Laurențiu Ciobotărică este acuzat că în luna ianuarie a acestui an a acordat, prin hotărâre de Directorat, suma de 120.000 lei lui Aurel Medințu, la acel moment director al Diviziei Energie din cadrul companiei, pentru a încheia cu acordul părților mandatul său de conducere.

Anchetatorii susțin că Medințu nu ar fi avut dreptul să încaseze respectivii bani, administrația CEO luând această hotărâre în baza unui plan conform căruia salariații companiei au dreptul să plece la cerere cu șase salarii compensatorii.

La audieri a fost adusă și șefa Direcției Juridice din cadrul CEO, Dorina Jianu, cea care a permis alocarea sumei de 120.000 către fostul director al Diviziei Energie, aceasta părăsind sediul IPJ Gorj fără a da declarații.

Ministrul Energiei, Victor Negrescu, a precizat miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, că imediat ce va avea „confirmări din partea organelor legale”, va începe demersurile de îndepărtare din CEO a persoanelor asupra cărora planează suspiciuni de corupție.

„Sunt deosebit de îngrijorat de situația de la Complexul Energetic Oltenia și de suspiciunile care planează asupra unora din cei care conduc societatea. Nu avem nicio ezitare în cazurile de corupție și imediat ce vom avea confirmări minime din partea organelor legale, vom începe demersurile de îndepărtare din companie a acestor persoane. Vă reamintesc faptul că avem de gestionat un domeniu excepțional de dificil și vă reamintesc că deja am făcut trei plângeri penale la Compania Națională a Uraniului, iar subiectul zilei este dosarul Rompetrol în care Ministerul Energiei s-a constituit în parte civilă. Sunt dovezi clare a moștenirii teribile pe care o are România în domeniul energetic”, a spus Victor Grigorescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri