DNA a disjuns cercetările față de Elan Schwartzenberg (rechizitoriu)

Data publicării:
elan schwatzenberg

 

Potrivit documentului, procurorii continuă cercetările față de Emilian Schwartzenberg sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la dare de mită, în vederea stabilirii justificării reale a tuturor transferurilor sumelor de bani primite de societatea sa de la două firme cipriote.

Procurorii anticorupție arată în rechizitoriu că Schwartzenberg a acționat ca un "liant" între omul de afaceri Avraham Morgenstern și fostul primar al Constanței.

De asemenea, DNA a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălare a banilor, cu privire la transferuri făcute de Radu și Alexandru Mazăre, dare de mită, dar și fals în declarații, referitor la declarațiile de avere completate și depuse de frații Mazăre în perioada 2013 - 2014.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe Radu Mazăre, la data faptelor primar al municipiului Constanța, pentru luare de mită și fals în declarații. În același dosar a fost deferit justiției și fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Al treilea inculpat din dosarul instrumentat de DNA este omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Acuzațiile au legătură cu programul de construire de locuințe modulare grupate în campusul social "Henri Coandă", lansat în anul 2011 și aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanța.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri