DNA: Aproape toți angajații ISCTR Timișoara au luat mită. Unele firme plăteau „abonamente” lunare de 2.500 de euro

Data actualizării: Data publicării:
isctr dna spaga mita flagrant retineri
Foto: captură video

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu. Anchetatorii spun că au fost firme care plăteau „abonamente” lunare de 2.500 de euro pentru ca inspectorii să nu îi controleze în trafic. Discuţiile dintre ei, surprinse în timpul anchetei, arată că ţineau contul încasărilor lunare şi se enervau când nu se respecta termenul de plată. Unul dintre inspectorii ISCTR Timişoara a luat mită de 43 de ori, transmite News.ro.

Printre cei reţinuţi se numără şi şeful ISCTR Timişoara, Ilie Lucian Sîrbu, dar şi adjunctul acestuia, precum şi inspectori de trafic. În acelaşi dosar sunt vizaţi şi cei care au plătit mită.

Procurorii DNA spun că transportatorii au dat lucrătorilor ISCTR Timişoara mită inclusiv în „abonamente” lunare de 2.500 de euro pentru ca aceştia să nu le facă controale în trafic, la tahograf, la cântar sau la documente şi să elibereze avizele cu prioritate.

În perioada în care procurorii DNA i-au urmărit, decembrie 2024 – aprilie 2025, doar 3 dintre cei 17 angajaţi, câţi are instituţia, nu au luat mită. Dintre cei trei, doi erau detasaţi în interes de serviciu.

Banii erau primiti de şefii ISCTR Timişoara fie direct, fie prin intermediari, de la firmele de transport. În acelaşi timp, inspectorii de trafic încasau între câteva zeci şi câteva sute de lei de la şoferii care nu respectau legea. De asemenea, inspectorii erau recompensaţi de conducere cu prime consistente de sărbători.

Anchetatorii au stabilit şi că şefii instituţiei ţineau contul încasărilor lunare din „abonament” şi se enervau când nu se respecta termenul de plată.

Interlocutor 1: Cum facem?

Interlocutor 2: Ţi-ai luat, ţi-o intrat tot ce trebe?

Interlocutor 1: Pe luna asta, da.

Interlocutor 2: Da, şi ce tre’ să faci? Ce? Ce mai trebe acuma?

Interlocutor 1: Mai trebuia de luna trecută de la vecinu’.

Interlocutor 2: Păi şi acolo, luna trecută, ţi-o dat acuma.

Interlocutor 1: Nu, pe ailaltă, o fost februarie, martie.

Interlocutor 2: Păi, stai mă un pic… ianuarie, februarie. Deci pe ianuarie, a luat el doi jumate …(neinteligibil)… abia mi-am scos capul…”, arată stenogramele anchetatorilor.

Recordul de luare de mită este deţinut de unul dintre inspectorii de trafic. Acesta ar fi luat şpagă de 43 de ori.

Procurorii DNA nu vorbesc doar de mită în bani, ci şi în diverse produse, sticle de alcool, pietriş, lucrări.

Operaţiunea DNA a fost declanşată după ce s-a făcut un transfer de bani de la una dintre firme către unul dintre inspectori. Imediat după flagrant, anchetatorii au descins la locuinţele suspecţilor, dar şi la sediul ISCTR din Timişoara. În total au fost făcute 30 de percheziţii.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Teritorial Timişoara are în subordine judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...