DNA cercetează Bata Sky Imobiliare, fosta Blue Air, pentru două fapte de evaziune fiscală

Data publicării:
avion blue air

Direcția Națională Anticorupție cercetează compania Bata Sky Imobiliare pentru două fapte de evaziune fiscală în urma cărora statul a fost prejudiciat cu 9 milioane de lei, adica 2 milioane de euro.

Cine este Bata Sky Imobiliare? Cândva compania era cunoscută sub numele de Blue Air, primul operator de zbor privat din România. Procurorii spun acum că Blue Air a dedus în mod ilegal TVA-ul de unde și dauna de 2 milioane de euro provocată Fiscului.

DNA a început urmărireă penală a fondatorului Blue Air, Nelu Iordache. Însă nu este singurul cercetat în acest caz. Urmăriți penal sunt și directorul de marketing al Blue Air, Mirela Tudorache Secan precum și Imad Ali și Dwadari Mohamed Najib, doi cetățeni străini care administrau mai multe firme.

În lipsa unor informații detaliate din partea autorităților, această listă de nume poate oferi indicii despre cum era păcălit statul. Cel mai probabil prin emiterea de facturi fictive.

Nelu Iordache este din decembrie 2012 în arest preventiv fiind suspectat că, într-un alt caz, a deturnat 6 milioane de euro din banii cheltuiți de stat pentru autostrada Nădlac-Arad.

După arestare, afacerile lui Iordache au început să intre una câte una în insolvență. Așa s-a întâmplat și cu Blue Air. Compania aeriană continuă să existe, dar sub un alt patron. Anul trecut, marca și operațiunile Blue Air au fost cumpărate de Airline Management Solutions, o companie care, din informațiile existente până acum nu este implicată în niciun fel în ancheta DNA.

După ce a rămas fără operațiunile aeriene, vechiul Blue Air, al lui Nelu Iordache și-a schimbat numele în Bata Sky Imobiliare, iar la începutul acestui an a fost acceptată intrarea acestei firme în faliment și lichidarea ei. Săptămâna trecută, însă, procurorii anticorupție au reușit să blocheze pentru 60 de zile procesul de lichidare al companiei, perioadă în care se va încerca recuperarea celor 2 milioane de euro deduse ilegal de Bata Sky pe vremea când se numea Blue Air.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri