DNA cere 7 ani de închisoare pentru fostul deputat Cristian Rizea. Avocat, despre lipsa acestuia: Se plimbă din loc în loc

Data publicării:
cristian rizea facebook

Un procuror DNA a cerut, luni, magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului deputat Cristian Rizea la 7 ani de închisoare, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

cristian rizea agerpres
Foto: Agerpres

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a terminat de judecat dosarul, aflat în faza de apel, în care fostul deputat Cristian Rizea a primit în primă instanţă o condamnare de 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

La acest ultim termen de judecată, un procuror de la DNA a solicitat majorarea pedepsei pentru Rizea, dar şi încetarea procesului în cazul celuilalt inculpat din acest dosar - Lucian Colţea -, care a decedat.

„Solicităm admiterea apelului. Pentru Lucian Colţea să dispuneţi încetarea procesului penal, pentru că a decedat. Pentru inculpatul Cristian Rizea solicităm să dispuneţi majorarea pedepsei, având în vedere calitatea de deputat, pentru traficul de influenţă cu suma de 300.000 de euro, pentru că a dorit să ascundă săvârşirea traficului de influenţă prin contracte fictive de împrumut şi pentru că a vrut să influenţeze martorii. În ceea ce priveşte latura civilă, cele patru contracte de împrumut trebuie anulate, deoarece sunt fictive. Vă rog să admiteţi apelul şi să dispuneţi majorarea pedepsei. Pedeapsa de 7 ani trebuie raportată la situaţia de fapt şi la calitatea de deputat avută de Cristian Rizea”, a spus procurorul în sala de judecată.

Cristian Rizea nu a venit la proces, iar avocatul său a anunţat, la un termen anterior, că fostul deputat „se plimbă din loc în loc” în ţară şi străinătate pentru că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil şi că s-ar afla în SUA.

Instanţa a anunţat că pe 18 martie va da decizia definitivă în acest dosar.

În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

În acelaşi dosar, Lucian Colţea, cetăţean american, a primit o condamnare de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.

Instanţa a mai dispus atunci confiscarea sumei de 300.000 de euro de la Cristian Rizea, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Cristian Rizea este acuzat de DNA că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

„Potrivit înţelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna”, susţin procurorii.

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv.

Rizea mai este acuzat că în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al sectorului 5 al Capitalei, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

În martie 2016, DNA a decis ca Rizea să depună o cauţiune în valoare de 1,5 milioane lei.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...