Judecătoarea acuzată de mită de 50.000 de euro, plasată în arest la domiciliu

Data actualizării: Data publicării:
elena burlan puscas marcel puscas 20180517135404_IMG_5578-01

UPDATE Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, ca judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş de la Tribunalul Bucureşti, acuzată că a primit mită 50.000 de euro, să fie plasată în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă.

ACTUALIZARE 20.00. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, joi, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş de la Tribunalul Bucureşti care ar fi luat 50.000 de euro.

Curtea de Apel Bucureşti a decis că judecătoarea poate fi cercetată în arest la domiciliu. Decizia nu este însă definitivă. Elena Burlan-Puşcaş a declarat jurnaliştilor că nu este vinovată şi că a fost tot timpul ”un judecător corect”.

”Dacă un denunţ al unui condamnat care vrea să-şi uşureze situaţia poate să îngroape cariera unui judecător, atunci asta este ţara în care trăim şi ne merităm soarta”, a spus Elena Burlan-Puşcaş.


Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală împotriva Elenei Burlan-Pușcaș, judecător în cadrul Tribunalului București. Acuzată de luare de mită, aceasta este vizată și de o propunere de arestare preventivă, pe care DNA a înaintat-o Curții de Apel București. Judecătoarea este soția fostului fotbalist Marcel Pușcaș, cel care a candidat anul acesta pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal.

Anterior propunerii de arestare preventivă, DNA a cerut avizul Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei. Secția pentru judecători a CSM a avizat favorabil propunerea de arestare preventivă.

În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârșirea unor infracțiuni cu violență, inculpata Burlan-Pușcaș Elena, în calitatea menționată mai sus, a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpații vizați de cercetarea judecătorească (din care doi cercetați pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro. Banii respectivi au fost primiți de magistrat pentru a dispune față de cei doi inculpați cercetați pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a și întâmplat în perioada 01 octombrie 2009 - 26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluții au fost desființate de instanța superioară de control judiciar”, arată DNA, printr-un comunicat de presă.

Anchetatorii mai susțin că pentru aceeași sumă de bani, printr-o sentință din luna februarie 2010, judecătoarea a pronunțat pedepse cu suspendarea executării față de toți inculpații din dosarul respectiv.

„În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentință a fost desființată în parte, Curtea de Apel București pronunțând pedepse cu executare față de autorii infracțiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani și 6 luni”, mai arată DNA.

De-a lungul timpului, numele judecătoarei Elena Burlan-Pușcaș a fost legat de mai multe dosare celebre, printre care cel în care a fost achitat medicul Șerban Brădișteanu, acuzat de abuz în serviciu și primirea de foloase necuvenite, după ce ar fi primit patru milioane și jumătate de euro drept mită în legătură cu o licitație pentru echiparea spitalelor penitenciar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri