Sari la conținut
News Alert

DNA cere închisoare cu executare pentru Alina Bica

Procurorii DNA au cerut închisoare cu executare pentru fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, în dosarul de luare de mită. Procesul în care mai sunt judecați şi omul de afaceri Horia Simu, acuzat că a plătit clasarea unui dosar în care era vizat pentru infracțiuni economice, și fostul președinte al ANAF Șerban Pop, cel care ar fi intermediat mita, a ajuns la final. Avocații celor trei au pledat nevinovăția clienților. Înalta Curte urmează să anunțe decizia la începutul anului viitor, pe 5 ianuarie.

alina bica agerpres_1.9.2015

Foto: Agerpres

Alina Bica este acuzată că în 2014, pe când era șefa DIICOT, a acceptat 17.500 de euro de la Horia Simu, printr-un intermediar, respectiv fostul șef al ANAF Șerban Pop, pentru a pune presiune pe procurorii din subordinea ei astfel încât dosarul omului de afaceri să fie închis.

După ce a fost deschis acest dosar, procurorii au revizuit dispoziția de clasare a dosarului lui Horia Simu și au cerut reluarea anchetei, dar nu au primit încă o decizie în acest sens.

Alina Bica mai este este implicată în două din cele cinci dosare „ANRP”.

Primul dosar de despăgubiri a intrat în faza de judecată în 2015. Cazul în care a fost arestată fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a scos la iveală rețeta.

Terenul din centrul scandalului care a trimis-o pe Alina Bica în judecată este situat în Parcul Plumbuita. Vechiul amplasament al Fabricii de cărămidă şi de sobe de teracotă, care aparținea Familiei Sinigallia, nu a putut fi retrocedat în natură, pe motiv ca terenul a devenit parte a domeniului public al statului.

Moștenitorii nu au reușit să răzbată birocrația, așa că i-au vândut drepturile litigioase omului de afaceri Gheorghe Stelian. Bun prieten al lui Dorin Cocoș, i-a cerut acestuia ajutorul. Care l-a obținut, în urma unor discuții cu fostul vicepreședinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, așa cum cei doi au recunoscut în fața instanței.

În cel de-al doilea dosar, fosta şefă a DIICOT şi foştii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu peste 61 de milioane de euro prin supraevaluarea unui teren al omului de afaceri Stelian Gheorghe. De altfel, la audieri, Dorin și Alin Cocoș și-au recunoscut vina.

Sursa: Digi24