DNA îl acuză de minciună pe Gheorghe Stan, actual judecător CCR și fost șef al Secției speciale pentru magistrați

Data publicării:
gheorghe stan inquam george calin
Foto: Inquam Photos / George Călin

Direcţia Naţională Anticorupţie îl acuză de minciună pe fostul şef al Secţiei pentru Magistraţi, care azi şi-a preluat mandatul de judecător la Curtea Constituţională.

Gheorghe Stan a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că şeful DNA a fost de acord cu retragerea apelurilor în două dosare cunoscute - cel al lui Viorel Hrebenciuc şi cel al lui Sebastian Ghiţă. „Nici vorbă de aşa ceva”, precizează structura anticorupţie.

Despre retragerea apelului în dosarul lui Viorel Hrebenciuc, DNA a aflat din presă. Iar în dosarul fostului deputat Ghiţă, şeful Secţiei a notificat Direcţia despre renunţarea la apel DUPĂ ce a trimis actele la Curtea Supremă, explică procurorul-şef al DNA într-un comunicat de presă.

Retragerea apelurilor Parchetului în cele două dosare înseamnă că pedepsele nu pot fi majorate de ultima instanţă, iar inculpaţii achitaţi rămân achitaţi.

Comunicatul DNA, integral:

Ca urmare a interviului publicat de o agenţie de presă în care fostul şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie Gheorghe Stan a afirmat că Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi fost de acord cu decizia secţiei de a retrage căile de atac în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de judecată, Biroul de Informare şi Relaţii Publice face următoarea precizare:

Nu a existat niciun fel de discuţie / corespondenţă cu privire la dosarul în care a fost trimis în judecată Viorel Hrebenciuc şi alţii, mediatizat prin comunicatul nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015 (link - http://www.pna.ro/faces/comunicat.xhtml?id=5815 ), iar despre retragerea apelului, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a aflat din presă.

Cu referire la cel de-al doilea dosar care a fost trimis în judecată Sebastian Ghiţă şi alţii, mediatizat prin comunicatul nr. 910/VIII/3 din 29 iunie 2016 (link - http://www.pna.ro/faces/comunicat.xhtml?id=7548 ), Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a luat decizia de retragere a apelului la data de 10 iunie 2019, iar la data de 13 iunie 2019 a retras efectiv apelul şi în aceeaşi zi a notificat conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să ia act despre acest lucru.

Având în vedere că printre inculpaţii trimişi în judecată în cele două dosare se află şi persoane care au calitate a de magistraţi, în baza legii 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată prin OUG nr. 7/2019, Direcţia Naţională Anticorupţie nu mai are nicio competenţă în dosarele privind magistraţi, inclusiv în cele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Consecinţa nedeclarării apelului în aceste două cauze este că inculpaţii condamnaţi în primă instanţă nu pot primi pedepse mai mari în apel, iar cei achitaţi rămân achitaţi.

Precizăm că fostul şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a declarat în cadrul interviului sus menţionat „Referitor la cele două dosare la care faceţi referire, fără a comenta conţinutul acestora, pot să vă spun că am avut discuţii cu procurorul-şef DNA, care a împărtăşit punctul nostru de vedere cu privire la oportunitatea retragerii căii de atac. Există şi o corespondenţă scrisă în care am transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie punctul nostru de vedere, raţionament la care DNA nu a formulat obiecţiuni”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri