DNA: Publicitate la suprapreț pentru Gala Bute

Data publicării:
22 DNA-1

Elena Udrea a intrat în ring cu procurorii anticorupţie. Anchetatorii cer aprobarea Parlamentului pentru arestarea sa preventivă în cazul Galei Bute, pentru care statul a plătit peste 8 milioane de lei. Negocierea directă cu o singură firmă, care aparţinea chiar organizatorului, sponsorizări de la companii de stat cu datorii la buget şi societăţi fantomă prin care s-a pierdut urma banilor. Este reţeta organizării unui meci de box, în urma căruia, sub masca promovării României în străinătate, statul a pierdut două milioane de euro.

Toată atenția îndreptată spre Elena Udrea

Toată atenţia s-a îndreptat spre Elena Udrea după ce numele său a apărut şi în dosarul, „Gala Bute”, la doar trei zile după ce era adusă cu mandat la DNA, în dosarul Microsoft. Procurorii au percheziţionat locuinţele foştilor săi subalterni de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului dar şi pe cea a lui Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţie Române de Box. Au bătut şi la uşa primarului din Lupeni şi au descins în casele mai multor oameni de afaceri, suspectaţi că ar fi fost condiţionaţi să sponsorizeze Gala Bute dacă doreau bani de la minister pentru diverse lucrări.

Elena Udrea: Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la momentul acţiunii. Este o încercare de decredibilizare a mea.

Procurorii sunt de altă părere. Spun că fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a modificat textul unei hotărâri de guvern pentru ca statul să sponsorizeze meciul în care Lucian Bute trebuia să îşi apere titlul de campion mondial în faţa francezului Jean-Paul Mendy. Elena Udrea ar fi trecut peste avertismentele venite de la Finanţe şi Justiţie, care spuneau că demersul este ilegal. A schimbat textul legii chiar în timpul sedinţei de guvern din 5 ianuarie 2011, scriu procurorii în dosar.

Elena Udrea: A fost o oportunitate pe care am găsit-o în interiorul guvernului, pentru a promova imaginea României, pentru a da satisfacţie milioanelor de români.

Cel care ar fi avut de câştigat este fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja. Firma lui a organizat gala fără să participe la vreo licitaţie, aşa cum cere legea. Pentru că nu avea banii necesari, ar fi reuşit să obţină cu ajutorul Elenei Udrea un credit bancar de 10 milioane de lei.

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box: Nu trebuia licitaţie pentru că exista o singură societate în lumea asta care avea exclusivitate pentru tot ce însemna Gala Bute. Absolut toate sumele au fost luate prin bancă şi sunt toate legale.

Ca să achite creditul, a primit 8 milioane de lei de la ministerul Dezvoltării ca plată pentru publicitatea făcută brandului turistic de ţară în timpul Galei. Pentru diferenţa până la suma împrumutată, tot Elena Udrea a găsit soluţia, spun anchetatorii. L-a obligat pe directorul unei firme să sponsorizeze gala, ca să-i aprobe fondurile necesare unui contract deja semnat cu Ministerul Dezvoltării. După organizarea Galei Bute, Ministerul Turismului a cerut Uniunii Europene să îi returneze banii cheltuiţi, pe motiv că a fost o acţiune de promovare a României. Bruxellesul a refuzat să deconteze. Gala în care Lucian Bute l-a facut knok-out pe Jean Mendy l-a adus şi fostul ministru al Economiei, Ion Ariton în birourile procuroilor. El este bănuit că ar fi făcut presiuni pentru ca zece companii de stat să sponsorizeze competiţia, în schimbul publicităţii de care au avut parte la meci. Firmele nu aveau însă nevoie de reclamă, pentru că deţin monopol pe segmentul lor. Banii daţi de companii ar fi mers tot în conturile firmei lui Rudel Obreja.

Detalii despre aranjamentele financiare din spatele galei au dat în faţa procurorilor DNA fostul consilier personal al Elenei Udrea şi secretarul general de la ministerul Turismului, Gheorghe Nastasia. La schimb, anchetatorii au cerut pentru ei arest la domiciliu. După gratii a ajuns, însă, pentru 30 de zile, Rudel Obreja.

Rudel Obreja: Se dorește un denunț al meu împotriva doamnei Udrea pe care nu îl voi face că nu am cu ce.

În dosarul Gala Bute, DNA a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea Elenei Udrea. Iniţial, procuroii au formulat trei acuzaţii pe numele fostului ministru: abuz în serviciu, tentativă de fraudarea a fondurilor europene şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Ulterior a fost formulată şi o a patra acuzaţie: luare de mită!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri