Sari la conținut
News Alert

Doi directori din Primăria Sectorului 1, reţinuţi pentru luare de mită

FOTO: Agerpres

Răzvan-Mihai Iordan, „la data faptelor director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, în prezent consilier al primarului Sectorului 1, a fost reținut pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită”, iar Dan Toma, „la data faptelor șef birou, ulterior director executiv adjunct în cadrul Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, funcție deținută și în prezent, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită”, se arată într-un comunicat al DNA.

„Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a rezultat că există probe și indicii temeinice potrivit cărora în perioada anilor 2006-2010, inculpatul Iordan Răzvan și Toma Dan au pretins și primit, în două, respectiv în trei rânduri, sume de bani cuprinse între 15.000 euro și 70.000 euro, pe care le-au împărțit, de la doi oameni de afaceri pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună întocmirea și semnarea proceselor verbale de recepție a unor lucrări de construcție”, se mai arată în comunicatul citat. 

Precizările procurorilor DNA:

„În concret, în cursul anului 2006, firma administrată de un om de afaceri a edificat o construcție compusă din parter și 3 etaje situată în municipiul București, sector 1. La terminarea lucrării era necesară întocmirea unui proces verbal de recepție a lucrării, recepție ce se efectua si semna, inclusiv de către un reprezentant al Primăriei Sectorului 1 București.

Efectuarea recepției lucrării în prezența reprezentantului primăriei era o etapă absolut necesară intabulării și deschiderii rolului fiscal pentru imobilul edificat, fără de care vânzarea ulterioară nu era posibilă.

Din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, responsabili pentru aceste activități erau Iordan Răzvan - director al Direcției Inspecție și Toma Dan - șef Birou recepții și regularizări taxe, din cadrul Direcției Inspecție. Aceștia au condiționat recepționarea lucrării mai sus menționate, prin intermediul unui subordonat, de plata sumei de 30.000 euro. 

După mai multe intervenții efectuate pentru reducerea cuantumului sumei pretinse, aceștia au acceptat ca suma plătită să fie în valoare de 15.000 euro. Astfel, în cursul lunii august 2006, omul de afaceri a remis, prin intermediari, suma de 15.000 euro, funcționarilor primăriei, Iordan Răzvan Mihai și Toma Dan. Banii au fost împărțiți între Iordan Răzvan Mihai și Toma Dan.

În cursul anului 2008, Iordan Răzvan Mihai și Toma Dan, prin intermediul unui subordonat, au condiționat recepția lucrărilor executate la un imobil compus din parter și 7 etaje, situat în mun. București, sectorul 1, de plata sumei de 70.000 euro. Banii au fost plătiți de un reprezentant al antreprenorului, în aceeași modalitate, prin intermediari, funcționarilor primăriei, Iordan Răzvan Mihai și Toma Dan.

În cursul anului 2010, în contextul efectuării unor lucrări de construcții la un imobil compus din parter și 3 etaje, pentru recepția lucrărilor efectuate, Toma Dan, la acel moment director executiv adjunct în cadrul Direcției Inspecție, a pretins 15.000 euro, de la administratorului firmei de construcții.

În perioada imediat următoare, omul de afaceri i-a remis funcționarului primăriei, Toma Dan, prin intermediar, suma de 15.000 euro, în scopul întocmirii și semnării procesului verbal de recepție a lucrării de construcție”.

  

Etichete: directori , mita , DNA , retinuti , primaria sectorului 1

Pe aceeași temă

Primul candidat la șefia DNA

Luni este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale