Doi medici din Sfântu Gheorghe au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă şi fals în acte

Data actualizării: Data publicării:
holul unui spital
Foto: Shutterstock

Doi medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv fals intelectual şi fals în înscrisuri oficiale, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Potrivit procurorilor, primul inculpat, în calitate de medic de gardă, nu ar fi efectuat anamneza şi investigaţiile necesare în cazul unui pacient care a murit în luna decembrie 2024.

„În fapt, s-a reţinut că, primul inculpat, în data de 27.12.2024, în intervalul orar 18:00 - 22:00, în calitate de medic de gardă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă "dr. Fogolyan Kristof" din Sfântu Gheorghe, nu a respectat dispoziţiile legale ori măsurile de prevedere privind exerciţiul profesiei de medic, respectiv nu a efectuat anamneza şi investigaţiile medicale care s-ar fi impus cu prilejul prezentării victimei la unitatea medicală, în pofida indiciilor existente şi având drept consecinţă nediagnosticarea şi netratarea ulcerului gastric neperforat şi a varicelor esofagiene rupte care au produs decesul victimei în data de 28.12.2024”, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri Agerpres.

Inculpatul este acuzat, totodată, că ar fi falsificat fişa medicală cu intenţia de a se disculpa.

„În data de 27.12.2024, în jurul orei 18:00, în timp ce efectua serviciul de gardă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'dr. Fogolyan Kristof' Sf. Gheorghe, cu intenţie, deşi nu a evaluat victima şi nu a efectuat investigaţii medicale, a dispus ca, la dictarea sa, o angajată a unităţii medicale, să scrie pe pagina 1 a unei fişe medicale, la secţiunea 'Anamneză' menţiunea 'Sine morbo. Pacientul se prezintă fără acuze subiective' şi să închidă fişa cu ora 18:20, deşi, faptic, persoana vătămată nu părăsise incinta spitalului, iar ulterior a parafat fişa, însuşindu-şi conţinutul acesteia şi conferindu-i astfel aptitudinea de a produce consecinţe juridice. Acelaşi inculpat, în data de 28.12.2024, în jurul orei 06:45, în timp ce se afla de serviciu în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'dr. Fogolyan Kristof' Sf. Gheorghe, medic specialist aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi angajat al unităţii medicale de mai sus, cu intenţie, a falsificat o fişă medicală privind victima decedată în data de 28.12.2024, prin efectuarea bifelor pe paginile 2 şi 3 ale fişei, în cadrul secţiunii 'Examen obiectiv', precum şi prin adăugarea menţiunii 'Fără acuze la externare. Caz social !!! Nu are cu ce să meargă acasă' pe ultima pagină, la secţiunea 'Evaluare recomandări', în vederea disculpării sale şi a redirecţionării răspunderii către celălalt inculpat”, se mai arată în comunicat.

Cel de-al doilea medic a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, pe motiv că nu ar fi efectuat anamneza şi investigaţiile necesare în timpul gărzii sale, ceea ce ar fi contribuit la decesul pacientului.

„Cu privire la cel de-al doilea inculpat, s-a reţinut că, în intervalul începând cu 27.12.2024, ora 22:00, şi până la data de 28.12.2024, orele 08:00, în calitate de medic de gardă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'dr. Fogolyan Kristof' Sfântu Gheorghe, nu a respectat dispoziţiile legale ori măsurile de prevedere privind exerciţiul profesiei de medic, respectiv nu a efectuat anamneza şi investigaţiile medicale care s-ar fi impus cu prilejul prezentării victimei la unitatea medicală, în pofida indiciilor existente şi având drept consecinţă nediagnosticarea şi netratarea ulcerului gastric neperforat şi a varicelor esofagiene rupte care au produs decesul victimei în data de 28.12.2024”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Autorităţile precizează că pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani