Dosarul Aristotel Căncescu. DNA cere aviz pentru reţinerea deputatului Ion Diniţă

Data publicării:
ion dinita mediafax crop

 

DNA cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniţă MediafaxFoto

Solicitarea DNA va fi înaintată Parchetului instanţei supreme, care o va transmite Minsterului Justiţiei, pentru ca acesta să o înainteze Camerei Deputaţilor, în vederea obţinerii avizului.

Aristotel Căncescu, președintele CJ Brașov, va fi cercetat sub control judiciar

DNA: Mita pentru Aristotel Căncescu, ascunsă în anunțuri TV. Planurile şefului CJ Braşov erau cunoscute şi de Daniel Zamfir, deputat PNL

Deputatul Ion Diniţă este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, este cercetat sub control judiciar. Procurorii spun că acesta ar fi atribuit ilegal zeci de contracte de utilitate publică mai multor firme conduse de apropiaţi ai săi. Anchetatorii au percheziţionat în această săptămână biroul şi vila lui Aristotel Căncescu.

Şi firmele deputatului Ion Diniţă au fost perchiziţionate. Procurorii spun că multe dintre contractele vizate de anchetă au fost atribuite cu dedicaţie societăţilor controlate de liderul conservatorilor din Braşov. Sunt atât contracte pentru întreţinerea, repararea ori construirea unor drumuri, cât şi pentru reabilitarea unor clădiri-monument. Toate au fost parafate între anii 2009-2012.

Una dintre firmele deputatului Ion Diniţă, SC GOTIC SA, a încheiat în ultimii şapte ani nu mai puţin de 70 de contracte cu primării din Braşov sau Consiliul Judeţean. Toate apar în declaraţia de interese a parlamentarului, 43 dintre aceste contracte au fost încheiate exact în perioada vizată de anchetă. Procurorii susţin că adaosul practicat de firma deputatului în relaţia cu CJ Braşov este, în unele contracte, şi de 1000 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri