Dosarul de strămutare a dosarului ICA, judecat în 25 iulie

Data publicării:
crop iccj inalta curte instanta suprema judecator justitie 4604154-Mediafax Foto-Bogdan Stamatin

 

Dosarul în care Sorin Pantiş cere strămutarea dosarului ICA a fost înregistrat în 16 iulie la instanţa supremă, care iniţial a stabilit termenul de judecată în 5 septembrie.

Avocaţii lui Sorin Pantiş au formulat o cerere de preschimbare a termenului, care a fost admisă de instanţă, dosarul urmând să se judece în 25 iulie.

Şi Dan Voiculescu a cerut strămutarea dosarului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă, solicitarea fiind respinsă de ICCJ în 11 iulie. Avocatul lui Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a motivat cererea, în faţa instanţei, prin faptul că există suspiciunea că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti ar putea să fie înfrântă de "presiunea mediatică fără precedent" care se face în acest caz.

Dosarul pivind privatizarea ICA are următorul termen la Curtea de Apel Bucureşti în 4 august.

În 26 septembrie 2013, la fondul dosarului, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri