Dosarul evaziunii. Senatorul Bădălău ar fi primit pulpe, piept și ficat de pui pentru o petrecere la restaurantul său

Data publicării:
niculae-badalau 1

„Bădălău Niculae apără interesele lui El-Khoury Elias, cu care are numeroase întâlniri, după ce în prealabil se înțeleg la telefon cu privire la ora și locul întâlnirii. (...) Acesta a intermediat liderului grupării evazioniste El-Khoury Elias mai multe întâlniri cu persoane care dețin funcții importante în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea APIA), județ în care se derulează principalele activități infracționale”, se arată în documentele procurorilor, citate de Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, într-una dintre discuţiile purtate cu El-Khoury Elias, senatorul l-ar fi „dojenit” pe acesta pentru că „n-a venit cu actele” necesare la APIA. În acelaşi context, anchetatorii precizează că o firmă din circuitul evazionist ar mai fi primit de la APIA peste 2,7 milioane lei, cea mai mare parte a acestor bani ajungând la Elias El-Khoury.

„Astfel, în cadrul discuției telefonice din data de 11.07.2013, Bădălău Nicolae îi spune lui El-Khoury Elias că este cu directorul de la APIA și îl dojenește că n-au venit cu actele. Conform actelor din dosar în perioada ianuarie - februarie 2013, SC Agrozootehnica SA Vedea, societate comercială prezentă în circuitul evazionist, mai primise de la APIA suma de 2.778.000 RON (...) Din raportul de constatare întocmit în cauză în evidenţa CEC Bank SA, SC Agrozootehnica SA Vedea figurează cu contul prin care, în perioada 01.01.2011 - 07.02.2013, a rulat 2.778.000 RON. Toţi banii au provenit de la APIA şi au fost destinaţi, în principal, către Elias El-Khoury - 1.452.000 RON, SC VEDEA VERDE SRL - 628.700 RON, SC AVICOLA MIHAILESTI SA - 362.600 RON şi Agenţia Domeniilor Statului - 300.900 RON”, se menţionează în aceleaşi documente ale anchetatorilor.

În data de 23 mai, la sediul Prefecturii Giurgiu, Niculae Bădălău a intermediat întâlnirea dintre El-Khoury Elias şi prefecta Lavinia Crişu, întâlnire ce a avut loc o zi mai târziu, mai susţin anchetatorii.

Conform aceloraşi documente, firmele controlate de El-Khoury Elias erau „interesate” și au avut procese cu Agenția Domeniilor Statului pentru o suprafață de 800 de hectare.

Anchetatorii enumeră şi produsele alimentare pe care le-ar fi primit senatorul de la El-Khoury Elias.

„La sfârşitul lunii mai, la solicitarea lui Bădălău Niculae, El-Khoury Elias a pus la dispoziţia acestuia, prin intermediul lui Sărăcuțu Adrian, cu titlu gratuit, 200 pulpe de pui, 200 bucăţi piept de pui şi 20 de kilograme ficat de pasăre, produsele fiind ridicate, în data de 29 mai 2013, de la un punct de desfacere deţinut de Agroli Group SRL, de către Rada Gabriel. Produsele au fost folosite pentru petrecerea organizată de Bădălău Nicolae la restaurantul său din orașul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu”, se precizează în documentele procurorilor.

Anchetatorii mai spun că tot Bădălău a făcut demersuri „la nivelul conducerii ANAF și la nivelul conducerii Ministerului Economiei pentru obținerea funcției dorită pentru Constantinescu Silvana”.

Au ajuns în fața instanței 

În acest dosar, procurorii cer arestarea a 29 de persoane, respectiv a lui Moubarak Mahmoud Sleiman, Masri Mohamed Mahmoud, Antonio Laurențiu Burlacu, Răzvan Adrian Lungu, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Georgeta Neagu, Camelia Sora, Petra Gherbezan, Florin Dănilă, Abdul Mousim al Zaid, Andrei Viorel Mardare, Sorin Cristian Ştefan, Traian Ilie, Zayed Husein, Ali A. Ali, El Khoury Elias, Atef El Said Abd El Aziz El Keleini, Ghaziri Rami, Omar Hamid, Mouhamed Kouli, Chraif Ali, Mihail Răzvan Ţigănilă, El Khoury Chrbel, Adrian Sărăcuța, El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed, Daher Orlando Emil, Angela Eugenia Nicolae şi Daniel Nicolae.

Procurorul Angela Nicolae, şeful Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanţei supreme, şi fiul acesteia, Daniel Nicolae, sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv complicitate la această faptă.

DNA o acuză pe Angela Nicolae că, în perioada 2012-2013, a pretins şi primit de la învinuiţi, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei și 5.000 lei.

De asemenea, DNA a început urmărire penală și față de alte 15 persoane, care sunt cercetate în stare de libertate. Printre acestea se numără senatorul PSD Niculae Bădălău, acuzat că ar fi apărat interesele unei firme suspectate de evaziune fiscală, prin intervenţii la conducerea ANAF şi pe lângă persoane din Prefectura Giurgiu şi din conducerea APIA.

Propunerile de arestare a celor 29 de inculpaţi reţinuţi în acest dosar sunt judecate maţi de instanţa supremă, în trei loturi.

În acest dosar, procurorii DNA au făcut, luni, 160 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova, Giurgiu, Arad, Călăraşi şi Ialomiţa.

DNA a precizat că este vizată activitatea a peste 100 de firme româneşti şi străine, persoanele implicate având calitatea de administratori de societăţi comerciale români şi străini, avocaţi, contabili şi angajaţi ai Ministerului Finanţelor Publice.

Reţeaua infracţională viza monopolizarea producţiei şi desfacerii produselor din carne, printr-un amplu mecanism evazionist, potrivit procurorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cum reușește Ozana Barabancea să se mențină în formă după ce a slăbit peste 35 de kilograme: „Nu consum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
„Peste 10 ani, AI va putea să-i practice meseria”. Charlize Theron îi dă o lecție lui Chalamet după...
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Pensiile vin cu întârziere în luna mai. În ce zile pensionarii vor primi ajutoarele de 500 de lei la pensie?
Digi FM
A transformat covorul roșu în podium de modă. Lady Gaga, cuceritoare la premiera „Diavolul se îmbracă de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Denise Richards, mesaj sfâșietor după moartea fostului ei iubit, Patrick Muldoon: „Nu-mi pot imagina viața...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment