Dosarul Hidroelectrica. Ioan Mihăilă spune că strângea informații pentru ministrul Niță

Data publicării:
hidro

Actualizare 18.25. Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, rămân în arest, a decis definitiv, marţi, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursurile celor doi.

------

Fostul membru al Consiliului din cadrul Hidroelectrica a susținut, prin intermediul avocaților săi, că în cele două săptămâni a încercat să înțeleagă mecanismul prin care se încheie contracte de vânzare a energiei Hidroelectrica cu anumite firme private.

Mai mult, acesta a vrut să vadă reacțiile și modul de abordare al membrilor din cadrul Comisiei de Supraveghere a companiei de stat.

Nu a apucat să îi transmită informațiile sefului său, Constantin Niță, pentru că acesta era plecat în SUA.

Avocații lui Ioan Mihăilă plusează spunând că procurorii de la DNA s-au grăbit să ceară arestarea fostului consilier al ministrului Energiei și directorului Hidroelectrica, profitând de lipsa ministrului.

Ioan Mihăilă i-a spus astăzi unui magistrat de la Curtea de Apel București că, dacă va fi lăsat liber le va face un cadou procurorilor de la DNA prin care va arăta că denunțătorul Remus Vulpescu este unul dintre băieții deștepți ai energiei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...