Dosarul Microsoft se apropie de final

Data actualizării: Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook

Dosarul Microsoft, unul dintre cele mai mari dosare de corupţie din România, se apropie de final. Procurorii vorbesc de o mită de 60 de milioane de euro şi de un prejudiciu adus statului de 27 de milioane de euro.

ACTUALIZARE. Dosarul Microsoft ar putea fi soluţionat definitiv în 3 octombrie. Cei cinci judecători al instanţei supreme le-au spus avocaţilor să fie pregătiţi ca la acel termen să pună concluzii. Tot atunci urmează să fie audiat şi Gheorghe Ştefan.


 

 

La termenul de luni al dosarului Microsoft, cei cinci judecători din completul de judecată au admis audierea lui Gheorghe Ştefan.

Procurorul DNA a cerut instanţei să menţină măsurile preventive în cazul lui Gabriel Sandu, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, judecaţi în dosarul Microsoft.

În 27 iunie, când a început judecarea în apel a dosarului „Microsoft”, doar Gheorghe Ştefan a spus că vrea să dea declaraţii în faţa Completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dosarul Microsoft, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, iar Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, de trafic de influenţă şi spălare de bani.

În 24 martie, instanţa de fond de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formată din judecătoarele Maricela Cobzariu, Simona Cîrnaru şi Leontina Şerban, i-a condamnat pe fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan la trei ani de închisoare cu executare, pe fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi pe omul de afaceri Dorin Cocoş la câte doi ani de închisoare cu executare şi pe Nicolae Dumitru la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială a peste zece milioane de euro, bani care ar fi fost obţinuţi ilegal de către inculpaţii din dosar. Astfel, judecătorii au dispus confiscarea de la Gheorghe Ştefan a sumei de 3,9 milioane de euro, de la Dorin Cocoş 3,7 milioane de euro, de la Gabriel Sandu 2,2 milioane de euro şi de la Nicolae Dumitru un milion de euro, suma totală fiind cu aproape şase milioane de euro mai mică decât cea cerută de procurorii DNA.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reamintește News.ro, a redus de două ori limitele de pedeapsă în cazul inculpaţilor din dosarul Microsoft, o dată pentru că au făcut denunţuri şi a doua oară după ce judecătorii au aplicat legea mai favorabilă inculpaţilor, acesta fiind motivul pedepselor mici raportate la prejudiciul stabilit de procurorii DNA, potrivit motivării deciziei.

Judecarea în fond a dosarului Microsoft a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat pe 9 martie 2016, după 17 termene, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate