Dosarul morții polițistului Gigină a ajuns la final

Data publicării:
groapa stirbei

Final de anchetă în cazul mortii lui Bogdan Gigină, poliţistul de la Rutieră care şi-a pierdut viaţa într-un accident, în timp ce deschidea coloana oficială a ministrului de atunci Gabriel Oprea. Doi ani şi jumătate au trecut de la acel accident şi procurorii finalizează acum ancheta după ce instanța supremă le-a dat termen limită - 1 mai. Dar mai este însă un pas de procedură înainte de începerea procesului.

La finalul săptămânii trecute, procurorul de caz a terminat ancheta și a propus trimiterea dosarului în judecată.

Conform legii, șeful procurorului de caz va verifica legalitatea propunerii de trimitere în judecată. Abia după acest pas, rechizitoriul, odată cu toate probele strânse în acest caz, vor ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va putea începe procesul.

În februarie, când trecuseră deja mai bine de doi ani de la moartea polițistului, părinții lui Bogdan Gigină au cerut judecătorilor să oblige procurorul de caz să dea o soluție cel târziu la începutul lunii mai.

„Este un termen foarte lung, s-a vorbit despre o anumită persoană care face un simplu raport, nu face o expertiză, s-a vorbit despre expertiza motocicletei”, declara Cornel Gigină, tatăl polițistului.

„Durata rezonabilă, confirmată de Codul de procedură, este de un an!”, anunța Cătălin Crăciunescu, avocatul familiei.

Părinții agentului mort în octombrie 2015 vor ca fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, să răspundă în instanță pentru moartea fiului lor.

Cornel Gigină, tatăl polițistului: „Pe el îl interesa să ajungă urgent, de aceea s-a și cerut motocicletă în ultimele trei luni, ca să îi deschidă coloana”.

Bogdan Gigină a murit în octombrie 2015, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti. Procurorii spun că vina pentru acest accident o poartă fostul vicepremier Gabrierl Oprea şi administratorul firmei care a săpat groapa şi nu a semnalizat-o bine. Averile lor au fost puse sub sechestru. Cum părinţii lui Bogdan Gigină cer daune de milioane de euro, procurorii au pus sechestru şi pe bunurile pe care Gabriel Oprea le-a donat copiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri