De ce a fost Meleşcanu de acord cu OUG 13

Data actualizării: Data publicării:
teodor-melescanu-agerpres-3.9.2015
Foto: Agerpres

Ministrul de Externe este audiat, în calitate de martor, marți dimineață, la DNA în dosarul privind controversata ordonanță 13 privind modificarea Codurilor Penale. Teodor Meleșcanu  a explicat că a dat aviz pozitiv OUG 13 deoarece prevedea transpunerea în legislația românească a unei directive europene. 

„Nu mi-a explicat ministrul Justiţiei consecinţele Ordonanţei, mi le-am explicat eu pe larg pentru că știu să citesc. Am citit întreg actul normativ, dar nu era de competenţa mea decât această prevedere. Am dat avizul pentru că se traduceau în legislaţia română prevederi ale unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului Europei şi trebuia sa fim de acord cu această traducere”, a spus Meleşcanu.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a fost chemat de procurorii anticorupţie pentru a da declaraţii referitoare la aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, în dosarul deschis după denunţul formulat în 24 ianuarie de membri ai asociaţiei „Iniţiativa România".

În acest dosar, DNA face deocamdată cercetări in rem, asupra faptei, și pentru aceasta au convocat mai mulți oficiali din Guvernul Grindeanu.  Astfel, miercuri, de pildă, a fost audiată Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru relația cu Parlamentul, după ce anterior fuseseră chemați la DNA și doi foști secretari de stat din Ministerul Justiției, dar și alți funcționari. De asemenea, luni a fost audiat ministrul de Interne, Carmen Dan. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri