Dosarul retrocedărilor. Două persoane au fost arestate preventiv, iar alte două la domiciliu

Data publicării:
CATUSE5425080-Mediafax Foto-ADRIAN PICLISAN-1

Avocatul Alice Drăghici a declarat, în direct la Digi24, că „a fost formulată propunerea de măsură a arestării preventive față de patru persoane și de luarea măsurii arestului la domiciliu pentru doi magistrați” și a punctat că nu sunt persoane publice.

Întrucât cauza a fost înregistrată destul de târziu la Înalta Curte, s-a decis disjungerea părții de referat privind arestarea preventivă la domiciliu a celor doi judecători (de la Tribunalul Covasna – n.r.) pentru astăzi”, a menționat avocatul.

Toată lumea a depus recurs”, a subliniat avocatul.

Despre probele din acest dosar, Alice Drăghici a precizat că este vorba în principal de documente.

Accentul s-a pus pe modul în care s-au dat hotărârile privind retrocedarea. S-au făcut înregistrări în mediul ambiental, înregistrări ale convorbirilor telefonice. Sunt și denunţuri. Este vorba de o sesizare pornită de la Regia Pădurilor, care a contestat legalitatea hotărârilor de retrocedare și a refuzat s-o pună în posesie și de aici a început acest dosar”, a mai spus Alice Drăghici, avocat în acest dosar.

Nume grele în mafia retrocedărilor ilegale de păduri și terenuri

Dosar cu greutate pe masa procurorilor din Braşov, care vizează nume grele din PSD. Implicați sunt socrul premierului, Ilie Sârbu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, şi deputatul social-democrat de Braşov, Ioan Adam, care au ajuns în faţa anchetatorilor. Ei sunt acuzaţi că au vrut să retrocedeze ilegal 90 de mii de hectare de pădure, în valoare de 400 de milioane de euro.

Un pion important în această afacere ar fi fost şeful Romsilva, care este cercetat acum sub control judiciar.

În acest dosar sunt implicaţi şi trei judecători. Printre proprietarii fără drept, alte persoane cu nume sonore: prinţul Paul şi prinţesa Lia, care au fost audiaţi zilele trecute, dar şi Eli Vlad Sturdza, descendent al unei familii nobiliare.

Citiți și:
Pădurile României, furate sau tăiate. 20% din retrocedări au fost făcute ilegal
Curtea de Conturi: Jumătate din pădurile României, retrocedate în 20 de ani
Adam Crăciunescu, șeful Romsilva, acuzat că a luat decizii care au costat instituția 300 de milioane de euro
Istoricul dosarului retrocedărilor: 8 ani și împroprietăriri mai mari decât cererile

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri