Dosarul Rompetrol. DIICOT cere instanţei să constate încetarea procesului penal faţă de Sorin Roşca Stănescu şi Sorin Pantiş

Data publicării:
sorin rosca stanescu srs 5531956-Mediafax Foto-Octav Ganea


Totodată, procurorul DIICOT a arătat că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată.

Procurorul a cerut ca Victor Eros şi Gabriela Anghelache să primească o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut pentru fapta de care este acuzat, iar Alexandru Bucşă şi Petrică Grama să primească pedepse cu suspendare.

De asemenea, procurorul a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.

În dosarul Rompetrol, Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Sorin Pantiş, de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Referitor la relaţia pe care a avut-o cu Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu a spus că a fost cununat de omul de afaceri, dar nu a discutat niciodată cu acesta despre preţul acţiunilor în momentul scoaterii la licitaţie.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 19 august, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică londoneză.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache.

Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în dosarul Rompetrol, judecat din septembrie 2006.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri