Dosarul Transferurilor. Cei opt condamnaţi vor petrece 21 de zile în carantină la Penitenciarul Rahova

Data publicării:
gratii inchisoare detentie sursa foto digi24

La Tribunalul Bucureşti se vor redacta cele opt mandate, care vor fi trimise la secţiile de poliţie de care aparţin cei opt acuzaţi.

Cu aceste mandate, poliţiştii vor merge acasă la condamnaţi, pe care îi vor duce în arestul Poliţiei Capitalei, în cazul în care ei nu se vor prezenta de bunăvoie la arest. Aici vor sta până mâine, când vor fi repartizaţi la Penitenciarul Rahova.

Aici, potrivit procedurii vor petrece 21 de zile în carantină.

Potrivit unor surse, Ioan şi Victor Becali ar fi făcut demersuri pentru a-şi muta domiciliul în Constanţa, în eventualitatea unei condamnări. Astfel, ei luau în calcul penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat şi Gigi Becali şi unde cred că ar putea beneficia de un tratament mai uman.

George Copos a fost condamnat la 3 ani şi opt luni de închisoare cu executare.

Mihai Stoica a primit 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Ioan Becali a primit la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Victor Becali a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Jean Pădureanu va ispăşi o pedepasă de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Gică Popescu va executa 3 ani şi o lună de închisoare cu executare.

Gheorghe Nețoiu a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Ioan Becali, George Copos şi Jean Pădureanu vor beneficia de o reducere a pedepsei, deoarece au depăşit vârstă de 60 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă