DOSARUL TRANSFERURILOR. Sentința va fi dată în 25 februarie

Data publicării:
dosare instanta crop mediafax-9

În concluziile finale formulate luni, la ultimul termen în Dosarul Transferurilor, procurorul a cerut închisoare cu executare pentru fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos şi Cristian Borcea.

Pentru Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu, procurorul a cerut închisoare cu suspendare.

Conform noului Cod Penal, faptele s-au prescris în cazul lui Mihai Stoica.

Dosarul Transferurilor a adunat aproape 20.000 de pagini şi peste 100 de persoane au fost audiate.

Procurorii DNA au investigat aproape 800 de transferuri de fotbalişti şi au ajuns la concluzia că reţeta după care cei opt ar fi obţinut ilegal peste 10 milioane de dolari era următoarea: preţurile înregistrate în contabilitatea cluburilor au fost de fiecare dată mai mici decât sumele reale plătite de cluburile străine.

La trei ani de la startul procesului, Tribunalul Bucureşti i-a achitat pe cei opt inculpaţi: Gheorghe Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu. Procurorii au făcut recurs şi Curtea de Apel a luat o decizie total diferită în noiembrie 2012: inculpaţii au primit pedepse cu închisoarea între trei şi opt ani.

Atât avocaţii celor opt acuzați, cât şi procurorii au atacat hotărârea, iar dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au anulat condamnările şi au decis că judecătorii de la Curtea de Apel sunt obligaţi să reia judecarea procesului. Între timp, a intrat în vigoare şi noul Cod Penal, care prevede pedepse de patru ori mai mici pentru acuzaţiile de înşelăciune. Nu sunt însă singurele formulate de procurori, care acuză fapte de evaziune fiscală, fals şi spălare de bani în ceea ce îi priveşte pe cei opt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri