Sari la conținut

Dovada că Dragnea a ştiut tot timpul ce face Guvernul şi ce prevăd ordonanţele lui Iordache

Preşedintele PSD a declarat, joi seara, că nu îi este foarte clar demersul Guvernului în privinţa graţierii şi a modificării urgente a codurilor penale, că a început să se intereseze pe acest subiect după ce s-a întors din SUA şi că nu a avut discuţii cu cei din Guvern. Totuşi, există cel puţin patru declaraţii făcute de Liviu Dragnea în intervalul 30 decembrie - 24 ianuarie, care contrazic ceea ce spune acum.

sorin grindeanu liviu dragnea

Joi, 26 ianuarie, Liviu Dragnea a schimbat tonul tocmai pe cea mai importantă şi urgentă temă pentru coaliţia PSD-ALDE, respectiv graţierea şi dezincriminarea faptelor care îi fac pe politicieni vulnerabili în faţa justiţiei, prin ordonanţe de urgenţă. „În subiectul ăsta trebuie să vorbiţi cu Guvernul. Cu premierul şi cu ministrul Justiţiei. Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”, a declarat Liviu Dragnea

Liderul PSD este, însă, contrazis de alte afirmaţii pe care le-a făcut de-a lungul timpului şi pe care le vom reda în cele ce urmează.

30 decembrie. Nu e nicio ruşine, singurul care ştie acel program din scoarţă-n scoarţă sunt eu”. De ce este relevantă această afirmaţie făcută de Liviu Dragnea în penultima zi a lui 2016? Pentru că politicienii din zona arcului guvernamental au justificat demersurile Ministerului Justiţiei, respectiv proiectele celor două ordonanţe de urgenţă, arătând că Executivul Grindeanu a fost învestit pentru a pune în aplicare programul de guvernare al PSD. 

22 ianuarie. Preşedintele PSD are o reacţie la cald după protestele în care oamenii au scandat împotriva Guvernului şi a lui Liviu Dragnea, reproşându-le tocmai cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse şi modificarea codurilor penale. „Vreau ca programul de guvernare să fie pus în practică în totalitate”, declara liderul social-democraţilor. 

22 ianuarie, pe postul lui Sebastian Ghiţă:

*Liviu Drganea: „Guvernul nu a avut şi nu are în intenţie că cele 4 infracţiuni de corupţie - darea de mită, luarea de mită, trafic de influenţă şi cumpărarea de influenţă - vor fi graţiate. Tot ceea ce înseamnă prejudicii se vor recupera, deci alea nu sunt graţiate. Ideea că se dă o lege a graţierii pentru corupţi pică. Ideea că se dă o lege a graţierii şi nu vor mai da înapoi banii furaţi e o minciună".

24 ianuarie, în emisiunea lui Mihai Gâdea:

*“S-a spus că este o lege dată prin care corupții ar ieși din închisoare. Minciună. Cele patru fapte definite de Convenția Europeană, darea de mită, luarea de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, sunt trecute la excepții. Deci nu are efect legea asupra acestor fapte. Legea grațierii nu are efecte asupra lor. Toate infracțiunile cu violență, tâlhărie, furt, viol, pedofilie, crimă, omor, sunt vreo 50 de excepții. Nu ies acești oameni din închisoare”.

*"S-a vorbit și despre prejudiciu. Că pleacă acasă cu prejudiciile. Nu este adevărat. Prejudiciul trebuie stabilit și dat statului. În termen de un an de zile. M-am uitat pe niște evidențe. În UE, media pe condamnați este de șapte – nouă luni. La noi media este de șapte ani. La noi s-a sărit peste măsurile administrative. Foarte multe fapte ale unui funcționar public, de exemplu, la noi nu sunt sancționte cu măsuri administrative, ci omul este trimis direct la închisoare". 

*"Pentru furturile foarte mici ar trebui să se aplice grațiere. Vorbim despre oameni care nu sunt la recidivă. Aceste fapte ar trebui să fie grațiate. Este părerea mea".

Etichete: liviu Dragnea , gratiere , florin iordache , ordonante de urgenta , modificare coduri penale

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale