Dumitru Dragomir, martor în dosarul de șantaj. El a dat declarații în procesul Antena Group – RCS & RDS

Data publicării:
mitica

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a ajuns în centrul acestui scandal de şantaj după ce procurorii au descoperit că un contract încheiat între firma sa, Bodu SRL, şi RCS & RDS a fost folosit de Sorin Alexandrescu pentru ameninţarea lui Ioan Bendei, administratorul companiei de cablu.

Într-o seară, m-a sunat Sorin Alexandrescu şi mi-a vorbit la per tu. Mi-a zis: Băi, Mitică, vorbeşte cu Bendei să răspundă favorabil la ce vreau eu. Să-i spui lui Bendei să vină la mine şi să fie de acord cu ce i-am cerut. I-am spus că eu nu pot aşa ceva, că nu am mai vorbit cu cei de la RCS & RDS de doi ani”, a declarat, în instanță, Dumitru Dragomir.

Procurorii spun că ceea ce voia Sorin Alexandrescu era ca administratorul companiei de cablu să accepte un contract prestabilit, în valoare de 35 de milioane de euro, pentru retransmiterea posturilor din grupul Intact. Dumitru Dragomir le-a povestit judecătorilor că la scurt timp după conversaţia telefonică, la firma sa a venit în control o echipă de la Garda Financiară, care a solicitat tocmai contractul încheiat între Bodu SRL şi RCS & RDS.

Sub jurământ, fostul şef al LPF a decis să le povestească judecătorilor ceea ce nu mai spuse niciodată. „Directoarea mea economică a venit şi mi-a spus că cei de la Gardă solicită 5000 de euro sau dolari şi nu mai calcă pe la mine pe acolo, nu mai îmi fac niciun control. Le-am spus: Vă pot da o cafea, o masă, că am bucătariii aici, dar eu lovele nu dau”, a declarat fostul președinte al LFP.

Dumitru Dragomir povesteşte că la finalul controlului, cei de la Garda Financiară au plecat cu contractul în original. Procurorii susţin că tocmai acest document ar fi fost folosit, cu complicitatea preşedintelui de la acea vreme al ANAF, Şerban Pop, pentru şantajarea administratorului RCS &R DS. De altfel, în aceeaşi perioadă pe posturile de televiziune ale Antena Grup a rulat un promo care anunţa fapte de corupţie în care ar fi fost implicată compania de cablu.

Reporter: „Contractul pe care l-a luat de la dumneavoastră, ulterior a ajuns la cineva prin intermediul lui Șerban Pop”.

Dumitru Dragomir „Da, el l-a dat, dar nu e treaba mea... a ajuns la Sorin”.

Reporter: „Ca să îl poată folosi împotriva RCS şi a dumneavoastră?”.

Dumitru Dragomir: "Da!"

Tot în sala de judecată, administratorul RCS & RDS le-a mărturisit magistraţilor că Sorin Alexandrescu l-ar fi ameninţat cu închisoarea.

Declarația lui Ioan Bendei: „„Mi-a spus că are un contract semnat de mine cu Bodu SRL, iar această convenţie ar reprezenta de fapt o şpagă. Mi-a spus ca dacă această chestiune va deveni publică eu nu voi mai sta la această masă şi că aş putea fi arestat”.

Sorin Alexandrescu a negat mereu acuzaţiile.

În acelaşi dosar sunt judecaţi pentru complicitate la şantaj fostul senator Dan Voiculescu şi fiica sa Camelia. Următorul termen al procesului a fost stabilit în 18 noiembrie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri