Elena Udrea a obţinut în instanţă deducerea din pedeapsă a mai multor zile petrecute în arest preventiv. Decizia poate fi atacată

Data actualizării: Data publicării:
udrea

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea obţine în instanţă reducerea pedepsei cu mai multe luni, Tribunalul Prahova dispunând anularea mandatului de executare de şase ani emis pe numele său şi emiterea unui nou mandat, care să deducă din pedeapsă zilele executate în arest în Costa Rica şi Bulgaria, dar şi o perioadă de arest preventiv şi arest la domiciliu pe care Udrea a executat-o într-un alt dosar în care a fost inculpată. Decizia nu este însă definitivă, transmite News.ro.

„Admite contestaţia la executare formulată de persoana-condamnată Udrea Elena Gabriela, în prezent aflată în stare de deţinere în Penitenciarul de Femei Ploieşti - Târgşorul Nou. Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată efectiv în România, respectiv de la data de 16.06.2022 la zi”, este soluţia pronunţată, marţi, de Tribunalul Prahova.

Prin sentinţa dată, judecătorii anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Udrea şi dispun emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a soluţiei.

Sentinţa de marţi a Tribunalului Prahova poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

Potrivit Digi24, dacă decizia de marți rămâne definitivă, Elena Udrea ar putea ieși din închisoare la jumătatea lunii iunie.

După ce a obţinut în instanţă deducerea din sentinţa de şase ani a zilelor executate în închisori din Costa Rica şi Bulgaria, Elena Udrea a cerut Tribunalului Prahova să deducă alte zile de detenţie, executate în Arestul Central al Poliţiei Capitalei şi în arest la domiciliu pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost condamnată.

Udrea a invocat în cererea sa o prevedere a Codului Penal, potrivit căreia perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a aflat în arest preventiv.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”