Sari la conținut

Elena Udrea, arestată în dosarul "Gala Bute". Ea a fost adusă în cătușe la Arestul Poliţiei

Elena Udrea se întoarce în arest: MediafaxFOTO


ACTUALIZARE 16.35. Elena Udrea a ajuns la Arestul Poliţiei Capitalei. Ea a fost luată de acasă de poliţişti şi adusă cu o maşină a Poliţiei. Ajunsă la Arestul Central, ea le-a arătat jurnaliștilor, din mașină, cătușele pe care le avea la mâini:


Când a ajuns pentru prima dată în Arestul Poliției, atunci când a fost reținută în dosarul Microsoft, cătușele Elenei Udrea au generat o polemică. Fostul ministru a plecat cu cătușe de la DNA, dar a ajuns fără ele la Arestul Poliției. DNA a deschis atunci o investigație internă.

ACTUALIZARE 14.55. O instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis astăzi arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea.

Măsura a fost luată de acelaşi judecător care hotărâse înlocuirea arestului preventiv în dosarul Microsoft cu măsura arestului la domiciliu. 

Hotărârea este executorie, iar Elena Udrea va fi luată de acasă, ea fiind arestată la domiciliu.

Conform procedurii, decizia instanței este transmisă Poliției Capitalei, iar Direcția Urmăriri se ocupă de punerea în aplicare a acesteia.

Elena Udrea poate face recurs la această decizie a instanței supreme în decurs de 48 de ore. 


ACTUALIZARE 9:35 Elena Udrea a plecat de la Înalta Curte și va aștepta acasă decizia instanței. 

(Declarațiile Elenei Udrea la ieșirea de la Înalta Curte)

Elena Udrea a plecat de la Înalta Curte cu ochii în lacrimi și a vorbit despre situaţia sa, recunoscând că îi este greu, dar precizând că niciodată nu va face declarații mincinoase. Ea a mai spus că ştia că Dorin Cocoş a finanţat campaniile PDL, dar nu a știut despre ce sume e vorba. „De ce vă prefaceți că nu știți cum se finanțează campaniile electorale?” i-a întrebat ea pe jurnaliști. „Întrebați-i și pe domnii Iohannis și Ponta”, a sugerat deputatul. 

„Nu este un secret, aşa se finanţează campaniile electorale, de ce vă faceţi toţi că nu ştiţi? Toată clasa politică, toată presa şi toată lumea se preface că nu ştie cum se finanţează campaniile. Întrebaţi-i pe domnul Iohannis, pe domnul Ponta, ei cum şi-au finanţat campaniile? La fel”, a declarat Elena Udrea.

Întrebată dacă ar face denunţ împotriva fostului său soţ Dorin Cocoş sau a lui Traian Băsescu, Elena Udrea a arătat că nu există elementele pentru care să facă vreun denunţ faţă de aceştia. Pentru un denunţ trebuie să existe şi alte probe, a subliniat Elena Udrea.

„Nu aş avea ce situaţie să prezint despre domnul preşedinte. Niciodată nu aş declara ceva mincinos, nu este nimic din ceea ce ştiu eu despre Traian Băsescu care ar putea fi subiect de denunţ sau de acuzaţie”, a declarat Elena Udrea.

Pe de altă parte, ea a spus că „după ce stai trei luni în arest, probabil că și caracterele mai puternice se înmoaie și oamenii care de regulă nu ar face asta, ajung să mintă și să spună ce vor anchetatorii să iasă”. 

”Sunt mândră de ceea ce am realizat ca ministru. Îmi pare rău că azi aceste lucruri sunt puse sub semnul întrebării din cauza... unora care n-au reușit să înțeleagă rolul lor într-un minister, nici care a fost...

Reporter: Până acum ați părut foarte puternică. Acum sunteți cu ochii înlăcrimați...

Elena Udrea: Nu sunt chiar cu ochii înlăcrimați, dar e trist să vezi că lucrurile făcute cu bună-credință sunt puse sub semnul întrebării de oameni care au fost acolo, oameni din jurul meu care au fost acolo și știu exact câte am făcut și câte mi-aș fi dorit să schimb. (...) Dacă în calitate de om politic am făcut multe greşeli și multe din lucrurile făcute de politicieni nu-mi sunt străine, dar sunt una din cei care susțin că trebuie schimbate lucrurile și cadrul legislativ. Ca ministru am fost un ministru bun”, a spus Elena Udrea.

„Ca politician sunt ca oricare altul, cu bune și cu rele. Ca ministru am fost ministru bun”, a repetat Elena Udrea. Ea a spus că își reproșează multe, dar acum nu mai contează.

„Vă amintiți că în 2010 am spus la o conferință despre constructori să meargă la DNA, dacă cineva le cere șpagă la minister, dacă cineva invocă numele meu, numele unei firme care are legătură cu mine, pentru că aceste lucruri nu sunt adevărate și dacă li se cere șpagă, acest lucru trebuie să fie reclamat la DNA. (...) Aveam informații că se întâmplă asta în general”, a adăugat deputatul PMP.


ACTUALIZARE 7:45 Elena Udrea a ajuns la sediul instanței supreme. „Sunt lucruri pe care am dorit să le spun doar în fața judecătorilor, nu și a procurorilor”, a declarat Elena Udrea. 

„Când intri în politică, te gândești că ajungi în orice fel de zile”, a mai spus Elena Udrea. Întrebată despre susținerea fostului președinte Traian Băsescu, deputatul a spus că orice susținere contează mult.

Ea a venit la instanța supremă însoțită de Ruxandra Dragomir, prietena care a susținut-o tot timpul, și a fost întâmpinată cu scandări ale unor manifestanți.


Procurorii DNA au trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie propunerea de arestare preventivă a Elenei Udrea, la scurt timp după ce fostul ministru al Dezvoltării Regionale a fost audiată şi i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, în dosarul "Gala Bute".

Înainte de a afla decizia instanţei, Elena Udrea a postat pe Facebook un mesaj ironic. "Nu mai bine mă ardeţi pe rug?" - e întrebarea pe care a lansat-o aceasta pe pagina sa. "Nu există, se pare, un infractor mai mare în România! Totul este făcut pe repede înainte. Zeci de acuzații total nefondate. Arestaţi, doar cei care nu au fost de acord să formuleze acuzaţii la adresa mea! Nu mai bine mă ard pe rug decât să mai jucăm acest teatru absurd?” a adăugat ea.

Elena Udrea este în arest la domiciliu, măsură luată în cazul său în dosarul Microsoft.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft". În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.

Potrivit deciziei, Elena Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

Acuzaţiile care i se aduc Elenei Udrea în dosarul Gala Bute 

În dosarul Gala Bute, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

Ulterior, DNA a apreciat că, în această cauză, au apărut noi elemente şi au cerut noi avize de urmărire penală şi arestare preventivă, care au fost aprobate luni de Camera Deputaţilor.

Potrivit DNA, una dintre faptele de luare de mită are legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec.

Procurorii susţin că, în 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, pentru sine şi pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanţii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului "Schi pentru România".

O a doua faptă de luare de mită ar avea legătură, potrivit procurorilor, cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii (CNI) către SC Consmin SA.

Procurorii susţin că, în perioada 2010 - 2011, Elena Udrea, împreună cu Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii la data faptelor şi suspectă în această cauză, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

O a treia faptă de luare de mită vizează finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani.

Procurorii susţin că, în 2011, Elena Udrea ar fi cerut şi primit de la inculpatul Adrian Gardean, pentru sine şi pentru altul, foloase materiale în valoare de 10 la sută din plăţile efectuate de MDRT pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

În dosarul "Gala Bute" sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este inculpat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja. Senatorul PSD Ion Ariton este sub control judiciar până în aprilie, acesta fiind obligat să nu părăsească ţara şi să se prezinte la Poliţia Sibiu în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a EleneiUdrea.

De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinut de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute.

Etichete: Elena Udrea , coruptie , DNA , arestare , inalta curte , instanta suprema , gala bute , udrea arestata

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale