Elena Udrea, dezamăgită de oamenii "pe care i-a considerat la un moment dat prieteni"

Data publicării:
elena udrea la digi 2-3

 

„Am fost informată că presa a fost împânzită de articole în care se spune cum toate lucrurile pe care le-am făcut vreodată (de la petrecerile de ziua de naştere, până la concedii şi pantofii pe care i-am cumpărat) s-ar fi făcut cu bani care veneau din mite care se acordau la MDRT. Ce mai în sus şi-n jos, însuşi aerul pe care îl respiram era rezultatul corupţiei.

Elena Udrea a fost arestată preventiv

Evident că toate aceste alegaţii care apar în spaţiul public nu sunt adevărate. Nu am pretins niciodată nimic nimănui – cu atât mai puţin unor oameni pe care i-am considerat la un moment dat prieteni. Nu am primit o centimă de la nimeni, în maşină, acasă, în biroul de la minister sau de la partid. Sunt fabulaţii care sunt lansate în spaţiul public pentru a se pune asupra mea ştampila vinovăţiei.

Nu-i de mirare că aceste aşa-zise „detalii picante” (deşi nereale) au fost livrate presei după ce s-a produs reţinerea mea, când pot mai greu să spun public că nu e nimic adevărat. Asta apropo şi de cei care susţin să nu se facă Justiţie la televizor şi mă acuză că am vorbit prea mult – văd însă că e bine şi acceptabil dacă sunt condamnată la televizor (pe speculaţiile şi susţinerile procurorilor, nedovedite cu probe)”, a scris Elena Udrea pe Facebook, la câteva ore după decizia de arestare preventivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri