Elena Udrea rămâne în arest la domiciliu

Data publicării:
udrea cu ziaristi si parul ridicat - 7323689-Mediafax Foto-Alexandru Hojda 1

Actualizare 16.45. Elena Udrea rămâne în arest la domiciliu.

ACTUALIZARE 14:35 La ieșirea de la Înalta Curte, după numai 40 de minute, Elena Udrea le-a spus jurnaliștilor care au fost argumentele pe care le-a prezentat instanței pentru a revoca măsura arestului la domiciliu. Fostul ministru al turismului a dat de înțeles, însă, că nu se așteaptă să aibă câștig de cauză: 

„Starea de libertate este firească, trebuie să fie regulă chiar și pentru cei care sunt acuzați de încălcarea legii; este, în aceste vremuri, în care o simplă acuzație te duce direct în penitenciar, iar arestul preventiv este generalizat, evident că este greu la doar două săptămâni de când am primit acest arest la domiciliu – mult, mult mai ușor decât arestul în pușcărie – este foarte greu pentru o instanță să dispună încă o dată o măsură mai ușoară. Noi am cerut revocarea măsurii în totalitate, adică nicio măsură preventivă. Dar, cu toate acestea, eu cred că trebuie să rămân consecventă cu ceea ce cred și cu ceea ce am afirmat și anume că indiferent care ar fi acuzația, dacă nu vorbim de persoane violente sau care se sustrag urmăririi penale sau procesului sau care vor să influențeze martorii, atunci starea firească este aceea de libertate”.

Elena Udrea a fost întrebată și dacă bărbatul care o însoțește este bodyguard, dar ea a negat, zâmbind.

Întrebată dacă a primit felicitări de la fostul soț, Elena Udrea a reamintit că acesta nu are voie să comunice cu ea.

„Și vă mai recomand Jurnalul fericirii în perioada asta”, a ținut să adauge Elena Udrea, ca un sfat pentru jurnaliști.

„Experiența asta e una de destin”, a mai spus Elena Udrea, arătând că altfel nu ar fi avut timp să citească așa de mult și să se gândească la lucrurile importante.

„Mă trezesc foarte devreme, la 5.30-6.00, am deprins acest obicei din pușcărie, pe la 7 sunt deja pregătită de o nouă zi, în care studiez dosarul, studiez și scriu, scriu la cartea aceea – nu am voie să ies deloc din apartament, dar pentru mine în acest moment este mai mult decât suficient, pentru că am schimbat o cameră de 9 metri pătrați, în care era și toaleta, și masa de mâncat, și patru paturi, și patru persoane, cu apartamentul în care locuiesc, deci îmi este suficient că pot să stau acolo la acest moment”, a mai spus Elena Udrea.

„Încă o dată spun, a insistat ea, nu cred că oamenii ar trebui să stea arestați, nici măcar la domiciliu, dar la acest moment e mai bine decât dacă aș fi fost astăzi de exemplu, de Constantin și Elena, de ziua mea, în pușcărie”.

Fostul ministru nu are invitați de ziua sa și a spus că doar mama o așteaptă acasă.

Întrebată din nou cine a sunat-o, ea a precizat că foarte mulți politicieni, însă rugată să spună nume, a spus: „A, vreți să-i spun la televizor? Cine știe ce începe până diseară împotriva lor, ce comentarii!” 


Elena Udrea așteaptă joi o decizie definitivă a Înaltei Curți, după ce a contestat măsura arestului la domiciliu. 

„Mă simt ca un om care trece printr-o experiență unică”, le-a spus Elena Udrea jurnaliștilor care o așteptau la Înalta Curte de Casație și Justiție. Întrebată cum sărbătorește ziua onomastică, ea le-a spus că acasă, în liniște, pentru că oricum nu are voie să părăsească domiciliul. „Încerc să mă bucur cât mai mult de această perioadă pe care vrând-nevrând sunt obligată să o traversez”, a declarat Elena Udrea, conștientă că ar fi fost mult mai rău să-și petreacă ziua în penitenciar. „Se pare că Dumnezeu a vrut să fiu acasă”, a adăugat ea.

Elena Udrea a precizat că a primit foarte multe flori și că sunt foarte mulți oameni alături de ea. „Neașteptat de mulți, sunt uimită să văd cât de mulți oameni îmi dau telefon pe numărul meu obișnuit de telefon. Asta înseamnă că oamenii cred în democrație în România, sunt sute de mesaje de dimineață și asta a fost o surpriză, mă așteptam ca oamenii să fie reticenți să dea mesaje pe un telefon pe care toată lumea îl presupune monitorizat”, a mărturisit Elena Udrea. 

Întrebată dacă a sunat-o Traian Băsescu, ea a spus că nu, dar a adăugat că este abia ora 14:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri