Elon Musk va apărea în faţa justiţiei din cauza loteriei sale electorale prin care îl sprijină pe Trump

Data actualizării: Data publicării:
elon musk
Foto: Profimedia Images

Elon Musk urmează să apară, joi în faţa justiţiei americane, după ce procurorul oraşului Philadelphia a cerut oprirea loteriei de 1 milion de dolari lansată de miliardar pentru a recompensa în fiecare zi un alegător al lui Donald Trump în unul dintre statele cheie în scrutinul prezidenţial din 5 noiembrie, scrie AFP preluată de News.ro.

„Toate părţile trebuie să fie prezente” la audierea prevăzută pentru ora locală 10:00 (14:00 GMT) la Philadelphia, statul Pennsylvania, potrivit unui document judiciar.

Patronul Tesla, SpaceX şi X, fosta platformă Twitter, a creat la jumătatea acestei luni o loterie ce recompensează un alegător al lui Donald Trump din unul dintre cele şapte state cheie (Wisconsin, Pennsylvania, Michigan, Carolina de Nord, Nevada, Georgia şi Arizona) cu un cec în valoare de 1 milion de dolari în fiecare zi până la alegeri.

Procurorul oraşului Philadelphia Larry Krasner anunţase luni că a intentat o acţiune în justiţie pentru a obţine oprirea acestei trageri la sorţi, pentru „a proteja populaţia de neplăceri publice şi de practici comerciale inechitabile, inclusiv loterii ilegale”.

Departamentul american al Justiţiei i-a amintit echipei lui Elon Musk că este ilegal să ofere unui cetățean o recompensă semnificativă ca să voteze sau să se înscrie pe listele electorale, iar preşedintele Joe Biden a calificat iniţiativa drept „total deplasată”.

Musk duce o campanie frenetică de sprijin pentru Donald Trump, cu apariţii la mitingurile electorale ale candidatului republican şi cu această loterie XXL, notează AFP.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Anisia Gafton, mamă pentru prima dată la 42 de ani. Ce nume special au ales ea și Serghei pentru fiul lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei...
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro