EUObserver: „Foc de avertisment” al UE pentru România

Data actualizării: Data publicării:
Tsipras Speaks At EU Parliament
Foto: Guliver/GettyImages

Scrisoarea trimisă de liderii Uniunii Eropene, Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, autorităților de la București este „un foc de avertisment”, a declarat, sub protecţia anonimatului, o sursă UE citată de publicația EUObserver. Cei doi au vizat modificarea legilor justiției și amendamentele aduse Codurilor penale, care sunt dezbătute în Palament.

Tsipras Speaks At EU Parliament
Jean Claude Juncker / FOTO: Gulliver/Getty Images

Potrivit aceleiași surse, Comisia nu ar exclude posibilitatea recurgerii la mecanismul aplicat Poloniei, în urmă cu doi ani, pe fondul reformelor din justiție.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, declară, în scrisoarea comună adresată oficialilor Comisiei Europene, că sunt "cel puţin surprinzătoare" preocupările exprimate de aceştia privind lipsa de transparenţă şi de consens mai larg în dezbaterea despre Legile Justiţiei, dar şi referitoare la modificarea codurilor penale.

Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea insistă că, elaborarea textelor s-a făcut cu respectarea Constituţiei şi a standardelor cerute de Comisia de la Veneţia.

Comisia Europeană a fost incorect informată, susţin cei doi oficiali.

Apoi, precizează preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului că, dezbaterile privind reforma sistemului judiciar au venit ca o necesitate, pentru a transpune în legislaţia naţională, standardele europene din domeniu. "Vă facem cunoscut că la dezbateri, au participat reprezentanţi ai magistraţilor, academicieni, societate civlă şi reprezentanţi ai CSM", se spune în scrisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri