Sari la conținut

Europa vulnerabilă. O companie din cinci, ţinta hackerilor

Europa nu este suficient de pregătită pentru a face faţă ameninţărilor cibernetice. Este concluzia la care au ajuns specialiştii IT reuniţi la Bucureşti pentru a discuta strategiile de viitor din domeniu. Una dintre cele mai mari vulnerabilităţi este lipsa de educaţie a utilizatorilor de internet şi teama acestora de a anunţa că au fost victimele hackerilor. Aceeaşi practică o au şi companiile. Multe dintre ele evită să spună că au pierdut date importante în urma unui atac cibernetic. Anul trecut, una din cinci companii mici şi mijlocii din Uniunea Europeană a fost ţinta hackerilor.

Statele Uniunii Europene raportează, anual, sub 1% din incidentele de securitate cibernetică. Specialiştii spun că negarea problemei slăbeşte puterea de reacţie în faţa unor astfel de ameninţări. În ultimii doi ani au fost sparte 169 de milioane de conturi bancare şi de căsuţe de e-mail. Aproape trei sferturi dintre infracţiuni au avut loc în Europa.

Alexander Seger, şeful programului Cybercrime al Consiliului Europei: „Trilioane de incidente de securitate au loc în sectorul privat şi în alte zone de pe glob, dar o foarte mică parte dintre acestea sunt raportate autorităţilor ca fiind infracţiuni. Din acea mică parte raportată autorităţilor, o foarte mică parte sunt şi investigate, trimise în judecată şi atribuite”.

Una dintre principalele vulnerabilităţi în lupta cu infracţiunile pe internet este lipsa unei legislaţii clare cu ajutorul căreia statele să poată coopera. Primul act care să reglementeze acest domeniu a fost aprobat de Parlametul European abia în august 2016. Ţările membre au la dispoziţie 21 de luni pentru a implementa decizia în legislaţia naţională.

Victor Negrescu, europarlamentar: „Până în 2019 ne aşteptăm la pierderi anuale de 2,1 trilioane de dolari din cauza infracţiunilor comise pe internet. Asta se întâmplă şi din cauza oamenilor, aşa cum v-a spus şi colegul meu, care nu anunţă că sunt atacaţi.”

În România funcţionează o unitate a Consiliului Europei care se ocupă cu lupta împotriva infracţiunilor cibernetice. Specialiştii care lucrează la Bucureşti oferă consultanţă pentru toate ţările din lume. IT-iştii români au ajuns până în Africa de Sud, unde au pus pe picioare o agenţie care se ocupă cu gestionarea incidentelor de securitate cibernetică. În acelaşi timp, un român se află pe locul trei pe lista FBI a celor mai căutaţi infractori din mediul online.

Etichete: internet , uniunea europeana , FBI , atacuri cibernetice , mediul online , securitate cibernetcia , infractiuni internet

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale