Facturi umflate pentru abonații Enel Muntenia. DNA i-a reținut pe vicepreședintele ANRE și pe un director al ENEL

Data publicării:
electricitate retele

Sute de mii de abonaţi la Enel Muntenia au fost păgubiţi prin acest mecanism.

Procurorii DNA au arată că în 2012, Enel distribuţie Muntenia a aplicat dubla taxare pentru certificatele verzi către consumatori.

ANRE, autoritatea care reglementează piaţa energiei, a descoperit neregula şi a cerut ENEL Distribuţie Muntenia, ca sancţiune, reducerea tarifelor cu 6%. În acel moment a intervenit Claudiu Dumbrăveanu, vicepreședinte ANRE. El i-a propus directorului Enel, Florin Gugu, reducerea tarifelor cu doar 1,3% in loc de 6%, cu condiția ca firma ElectroAlfa Internațional SRL să primească diverse contracte de la ENEL. Asta a însemnat pentru ENEL, spun procurorii, o economie de 2,5 milioane euro.

Potrivit procurorilor DNA, Claudiu Dumbrăveanu a cerut de la Florin Gugu, director în cadrul ENEL, două contracte de execuție lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei pentru compania ElectroAlfa Internațional, al cărei angajat a fost în trecut, se arată într-un comunicat al DNA.

Compania ENEL este unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România. A avut anul trecut afaceri de 1,5 miliarde de euro. 

Concret, în prima jumătate a anului 2013, inculpatul Dumbrăveanu Claudiu Sorin, având o funcție de decizie în cadrul ANRE, i-a pus în vedere inculpatului Gugu Florin, director ENEL că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuție Muntenia este pasibilă de sancțiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%. Cu această ocazie, Dumbrăveanu Claudiu Sorin a condiționat micșorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3 % (în loc de 6%, reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC ElectroAlfa International SRL în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea, de către ENEL, a unor contracte de lucrări sau de achiziție echipamente cu această societate.

În cursul lunii mai 2013, ENEL inițiase procedurile interne pentru stabilirea cerințelor de participare a ofertanților la atribuirea contractului „Antrepriza lucrărilor în rețelele de medie tensiune aparținând filialelor Banat și Dobrogea ale ENEL”, printre ofertanți regăsindu-se Electroalfa International SRL, conform declarației privind participanții din 5.08.2013.

În acest context, Gugu Florin a promis că va ține cont de solicitarea lui Dumbrăveanu Claudiu Sorin, sens în care a avut întâlniri cu reprezentanții SC ElectroAlfa International SRL, cu care a stabilit atribuirea în viitorul apropiat a unor contracte, deși aceștia practicau prețuri peste cele ale pieței în domeniu”, spun procurorii.

Profesor de economie: Banii ar trebui să ajungă înapoi la consumator

Profesorul de economie Cristian Păun a explicat la Digi24 că facturarea certificatelor verzi nu se face pentru energia livrată efectiv de către companie, ci este vorba despre o taxă pe care statul o impune prin lege în factura de energie.

Acele certificate verzi sunt destinate energiei verzi – eoliene, samd, finanțării acestui sector energetic care nu polueaza. Cu alte cuvinte, noi platim energia pe care o consumăm, dar mai plătim și faptul că se fac investiții semnificative tot către sectorul privat, care are acces la acești bani distribuiți de către bugetul statului, care construiesc eoliene și alte forme de energie verde”, a spus el.

„Cu știința statului, cu știința unei autorități de reglementare, practic o taxă a fost dublu încasată pe spinarea noastră. În mod normal ar trebui ca acești bani să revină într-o formă sau alta cetățenilor, consumatorilor. Așa ar fi corect și poate chiar cu scuzele de rigoare, în primul rând din partea ANRE”, a spus el.

Victor Ponta către Gheorghe Ciobanu: „Să dea Dumnezeu sa faceți profit și să-l reinvestiți”

Alături de Claudiu Dumbrăveanu, vicepreşedintele ANRE, al doilea nume important din dosarul DNA este cel al omului de afaceri Gheorghe Ciobanu. Este exact cel căruia premierul Victor Ponta i-a urat recent să aibă afaceri cât mai bănoase.

Mai mulţi angajaţi ai Autorităţii de Reglementare în Energie au fost chemaţi astăzi la DNA în calitate de martori. Aceştia lucreaza în Departamentul de Energie condus de vicepreşedintele Cladiu Dumbrăveanu. Iar departamentul acordă licenţe companiilor private, aşa cum a făcut şi pentru Electroalfa Internaţional, firmă deţinută de Gheorghe Ciobotaru.

Vicepreședintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, este un fost angajat al companiei Electroalfa Internațional, cea urmărită în această anchetă.

Procurorii spun că vicepreşedintele ANRE ar fi intervenit la ENEL pentru ca gigantul energetic să încheie un contract cu Electroalfa, firmă al cărei director a fost timp de şapte ani. Compania de electricitate susţine că nu a primit nicio informare oficială din partea autorităţilor referitoare la vreo anchetă.

„Compania nu a primit nicio informare oficială din partea autorităţilor. Politica noastră este aceea de a colabora deschis cu autorităţile”, se arată într-un comunicat al companiei.

În urmă cu trei săptămâni, premierul Victor Pontaa vizitat firma Electroalfa şi i-a urat patronului Gheorghe Ciubotaru să aibă profit.

„Să dea Dumnezeu sa faceți profit și să-l reinvestiți că în felul asta nu vă mai taxăm deloc de la 1 iulie”, spunea atunci premierul.

Aici mi-aș dori poate un mic sprijim, un mic favor, dar legal și cinstit, în sensul în care dacă vom avea blocaje cu reprezentanții comerciali ai României din ambasadele aflate în zonele noastre de interes, să ne permiteți să vă contactăm că poate deblocăm ceva și nu pierdem mult timp”, a fost răspunsul omului de afaceri.

Astăzi, premierul a refuzat să comenteze reţinerea lui Gheorhge Ciubotaru.

După cum ați remarcat în ultima perioadă, nu pot să comentez în niciun fel activitatea justiției și nu pot decât să-mi doresc ca orice persoană care comite fapte de corupție, indiferent de zona politică sau funcție, să fie trasă la raspundere și să se dovedesacă că nimeni nu e mai presus de lege”, a spus el.

Potrivit clasamentului Forbes, Gheorghe Ciubotaru are o avere estimată la 22 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri