Fermieri din Cluj, suspectaţi de fals în acte pentru fonduri europene

Data publicării:
teren-2

Mai mulţi fermieri clujeni sunt suspectaţi că ar fi falsificat semnăturile primarilor de comune pentru a încasa fraudulos mii de euro de la Uniunea Europeană. Poliţiştii clujeni anchetează modul în care au ajuns la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA – mai multe cereri de subvenţii falsificate şi analizează documentele emise de primăriile implicate.

Poliţiştii au intervenit în urma unor sesizări legate de modul în care sunt acordate subvenţiile din fonduri europene. Există suspiciuni că la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au ajuns documente false, aşa că poliţiştii verifică traseul actelor de la primării la sediul APIA.

Primarul comunei Apahida, de exemplu, susţine că există suspiciuni că unii fermieri şi-ar fi declarat suprafeţe mai mari de teren decât cele pe care le deţin în realitate, pe baza unor documente falsificate, pentru a încasa mai mulţi bani.

Ei ar fi obţinut astfel fraudulos mii de euro din fondurile europene alocate României pentru agricultură.

Anul trecut, fermierii clujeni au încasat 40 de milioane de euro de la Uniunea Europeană din subvenţiile pentru agricultură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri