Filmul acuzațiilor. IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, filmat în 2009 de un jurnalist în timp ce negocia mita

Data publicării:
ips teodosie la dna crop -Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

Înaltul prelat ştie foarte bine de ce a fost chemat de procurorii anticorupţie. Este suspectat că a luat mită. În urmă cu cinci ani, un jurnalist i-ar fi oferit bani că să-l introducă în lumea bisericească.

„-Eşti bogat?

-Nu foarte! Acum, criza asta a lovit pe toată lumea. Spiritual!”

Bărbatul cu barbă, filmat cu o cameră ascunsă, este Teodosie Petrescu, sau Înalt Prea Sfinţitul Tomisului. La vrea respectivă, adică în 2009, era rector al Facultăţii de Teologie din Constanţa. Presupusul mituitor era, de fapt, un jurnalist care făcea o anchetă sub acoperire şi voia să demonstreze că şi printre slujutorii Domnului banul e ochiul Dracului. După ce a cedat ispitei, preotul Teodosie îl trimite pe unul dintre agiotanţii săi la Universitatea Ovidius, iar după mai multe falsuri în documentele de înscriere, jurnalistul devinte student în primul an.

În două tranşe, prin intermediar, la arhiepiscopul Tomisului ar fi ajuns 850 de euro. Imaginile le-au văzut şi procurorii DNA. Au deschis un dosar, dar l-au scos de sub urmărirea penală pe slujitorul Domnului. Probele nu erau suficiente. Acum, însă, Teodosie Petrescu, unul dintre cei mai importanţi oameni din Biserica Ortodoxă Română, cel care oficiază slujbe şi binecuvântează enoriaşii la sărbătorile mari din an, e acuzat oficial de corupţie.

„A fost redeschisă urmărirea penală. La dosar au fost depuse convorbiri realizate de un coleg jurnalist. Aceste probe nu au a face nimic cu o probă judiciară”, a spus Maria Vasii, avocata lui Teodosie Petrescu.

Născut în Moldova şi botezat Porcu Macedon, prelatul şi-ar fi schimbat numele de două ori. Prima dată, la intrarea în seminarul teologic, a devenit Macedon Petrescu. Apoi, în 2009, ar fi scăpat de o amendă penală de peste 60.000 de lei, după ce a schimbat din nou buletinul. De atunci se numeşte Teodosie Petrescu. Preotul suspectat de mită conduce arhiepiscopia Tomisului din 2001 şi a fost în centrul mai multor scandaluri de presă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri