Firma Selina, despre care Dan Şova spunea că a încercat să-l mituiască, implicată în dosarul vicepreședintelui CJ Bihor

Data publicării:
alexandru kiss

Faptele s-au petrecut acum vreo zece ani. Om foarte influent în Oradea, Kiss este acuzat că a primit mită ca să vândă mai multe terenuri deţinute de Consiliul Judeţean şi ca să împartă contracte publice. Procurorii spun că banii dați ca mită s-au plimbat prin toată lumea şi au trecut la un moment dat inclusiv printr-o firmă din America. Însă, chiar dacă firmele implicate au fost multe, beneficiarii contractelor publice au fost puţini.

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și șase oameni de afaceri din Oradea și din Ungaria sunt urmăriți penal după ce au construit o complicată rețea a corupției.

Procurorii DNA au enumerat trei întâmplari diferite care i-au avut ca protagoniști pe cei șapte suspecți. În perioada 2005-2006, Consiliul Județean Bihor a pierdut 8,6 milioane de euro după ce vicepreședintele Kiss a ajutat firma Selina să cumpere în condiții complet nefavorabile mai multe terenuri pe care administrația județeană le avea în Oradea.

Pentru această tranzacție, patronul Selina, omul de afaceri Beniamin Rus, i-a dat vicepreședintelui Alexandru Kiss o o mită de 600.000 de euro, spun procurorii.

„Eu am văzut mai degrabă telenovela acolo şi nici măcar nu am înţeles care este acuzaţia care mi se aduce”, a declarat pentru Digi24 Beniamin Rus, patronul firmei Selina.

Dar, dacă cel mai mare pagubă a fost provocată în 2006, afacerile necurate în care erau implicați cei doi și apropiații lor au început încă din 2003. Mai exact, în perioada 2003-2004 tot compania Selina a câștigat de la Consiliul Județean mai multe contracte de achiziție publică după ce vicepreședintele Alexandru Kiss ar fi primit o mită de 100.000 de euro.

Și tot în aceeași perioadă, potrivit procurorilor, Kiss ar fi luat o șpagă de 300.000 de euro de la o firmă din Ungaria, KEVIEP, în schimbul contractului pentru amenajarea gropii de gunoi de lângă Oradea.

Însă, cel mai probabil, mita nu a rămas integral la vicepreședintele Consiliului Județean. Căci oficialul și câștigatorii contractelor au fost ajutați de multe alte firme care spălau banii acordaţi ilegal. Deşi reţeaua de firme era una complicată, procedura era una relativ simplă. Oamenii de afaceri cumpărau utilaje la preţ normal din străinătate apoi şi le vindeau unii altora la suprapreţ până când banii ajungeau la cine trebuie.

Pentru firma Selina a lui Beniamin Rus acesta nu este primul scandal în care este implicată. Anul trecut, ministrul Transporturilor, Dan Şova, pe atunci ministru al marilor proiecte, l-a acuzat pe directorul Selina, Călin Roman, că a încercat să îi dea şpagă în timpul unei vizite oficiale în China. După acest incident, Beniamin Rus a declarat că dacă ar fi vrut să dea şpaga, s-ar fi întâlnit personal cu Dan Şova, şi nu şi-ar fi trimis directorul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...