Florin Iordache: MCV ar trebui ridicat

Data actualizării: Data publicării:
florin iordache la csm

Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în cadrul căruia sistemul judiciar din România este verificat periodic, de specialiştii europeni, ar trebui ridicat anul acesta. Este poziţia Ministerului Justiţiei, prezentată în această dimineaţă de ministrul Florin Iordache secretarului general al Comisiei europene, care face o în vizită în România.

florin iordache la csm

Noi trebuie să spunem ca stat că România îndeplineşte în acest moment toate condiţiile pentru a fi ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Atâta timp cât cele patru condiţionalităţi pe care le-am avut în decembrie 2006 noi le-am îndeplinit, atâta timp cât toate autorităţile care lucrează în sistemul juridic funcţionează foarte bine, nu văd de ce ar trebui în continuare să existe acest mecanism”, a spus ministrul Justiției.

Acest mecanism, care a fost funcțional și care a arătat, de la an la an, progresele pe care România le-a făcut, demonstrează că în acest moment România prezintă garanții suficiente că toate autoritățile care vizează domeniul juridic din România funcționează în condiții foarte bune. Noi trebuie să spunem ca stat că România îndeplinește în acest moment toate condițiile și toate condiționalitățile pentru a fi ridicat Mecanismul de Verificare și Cooperare", a spus Florin Iordache.

Declarațiile sale sunt o reacție la afirmațiile procurorului general Augustin Lazăr, potrivit cărora MCV ar trebui păstrat, pentru că ar fi necesară o monitorizare a politicienilor.

Ridicarea MCV, din punct de vedere al magistraților, aș dori să vă spun că o monitorizare a magistraților n-ar mai fi necesară, ci o monitorizare a politicienilor, adică o chestiune de voință politică. Magistrații își fac datoria, poate că există anumite persoane care ar vrea să-și pună în practică agenda lor și n-ar avea nevoie de o chestiune care să-i încurce, cum ar fi MCV”, a spus Augustin Lazăr.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri