Fost şef al CJ Teleorman, urmărit penal de DNA în afacerea Belina. Conexiunile Belina-Dragnea-Tel Drum

Data actualizării: Data publicării:
pengad

Adrian Gâdea este în prezent secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Afacerea Belina a făcut recent obiectul unor dezvăluiri de presă care ridică semne de întrebare asupra contractelor şi unora dintre cei implicaţi în mai multe tranzacţii. 

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus continuarea urmăririi penale față de suspecții:

GÂDEA ADRIAN IONUȚ, la data faptei președinte al CJ Teleorman și IORDAN NELA DORICA, la data faptei inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,

DUMITRESCU MIRCEA, la data faptei administrator public al județului Teleorman, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:

În luna ianuarie 2014, suspectul Gâdea Adrian Ionuț, în calitate de președinte al CJ Teleorman, beneficiind de ajutorul suspectului Dumitrescu Mircea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a îndeplinit acte prevăzute în dispozițiile legislației primare, fapt ce a condus la încheierea cu o societate comercială și o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha).

Concret, aceste contracte au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani (la prețuri de 1.900 lei/ha/an, 2.792 lei/lună și 3.988 lei/lună, toate fără TVA), fără organizarea unei licitații și fără inițierea și parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu județean.

Scopul acestora era darea suprafețelor respective în folosința temporară a locatarului pentru creșterea peștelui în regim natural, fără furajare, pentru pescuit sportiv și agrement, interzicându-se desfășurarea oricăror altor activități.

Contractele respective au făcut obiectul controlului financiar preventiv, viza fiind acordată în aceeași zi, 16 ianuarie 2014, de către suspecta Iordan Nela Dorica, inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, în condițiile în care aceasta cunoștea modalitatea de încheiere a acelor documente.

Prin aceste demersuri a fost cauzată o vătămare a intereselor publice, legitime ale CJ Teleorman, totodată, fiind obținut un folos necuvenit de către beneficiarii contractelor, reprezentat de dobândirea imobilelor respective.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Partida de pescuit Dragnea-Grindeanu

Lui Liviu Dragnea îi place mult să pescuiască, îşi afişează public acest hobby şi, înainte de despărţirea definitivă de Sorin Grindeanu, chiar a fost la pescuit cu acesta în locul său preferat, lacul Belina.

Însă acest loc trezeşte interesul pentru câteva detalii mai însemnate decât partidele bune de pescuit pe care oferă amatorilor.

Iată ce scria Hotnews, în luna martie a acestui an, despre triunghiul Belina-Tel Drum-Dragnea: „Tel Drum, firma care a închiriat lacul Belina şi braţul Pavel, locul preferat de pescuit al liderului PSD Liviu Dragnea, a cerut şi primit în 2014 de la Consiliul Judeţean Teleorman acordul de a concesiona către o terţă firmă proprietatea în cauză, însă nici până în ziua de azi nu e clar cui a pasat micul paradis de la Dunăre. Acest lucru a reprezentat mereu un secret bine păzit, după cum rezultă din două stenograme din şedinţele Consiliului Judeţean Teleorman, una din martie 2014, altă din iulie 2015. Mai mulţi consilieri pun în discuţie solicitarea Tel Drum şi cer detalii despre firma către care urmează să concesioneze lacul Belina, însă nu primesc explicaţii. Nici azi nu se ştie cui a concesionat Tel Drum cele 70 de hectare închiriate de la CJ Teleorman pentru 7000 de lei pe lună”.

Plus: „În noiembrie 2013, executivul condus de premierul Victor Ponta emite Hotărârea de Guvern 943 prin care Insula Belina şi Braţul Pavel trec de la Apele Române la CJ Teleorman, condus la vremea respectivă de Adrian Gâdea, care tocmai îi luase locul lui Dragnea”. Detalii AICI

Citiţi şi: O insulă și un braț al Dunării au fost trecute în administrarea CJ Teleorman, la inițiativa lui L. Dragnea

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri