Fost șef al Poștei Române, condamnat la opt ani și șase luni de închisoare

Data publicării:
agerpres 2693320

Aceeaşi sentinţă a fost dată şi în cazul subalternilor săi: directorul economic, şeful departamentului IT şi directorul executiv economic. Iniţial, pedeapsa dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti a fost de 10 ani şi 6 luni de închisoare. Iar după judecarea apelului a fost redusă cu doi ani.

Cei patru sunt acuzaţi de abuz în serviciu, după ce au cumpărat de la o firmă din Cipru produse informatice la un preţ de 12 ori mai mare. Prejudiciul constatat de procurori este de șase milioane şi jumătate de euro, bani pe care cei patru vor trebui să îi achite Companiei Naţionale Poşta Română, cu dobânda aferentă de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data la care va fi achitată în întregime datoria. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri