Fostul ministru Vlad Voiculescu, audiat la DNA ca martor

Data actualizării: Data publicării:
vlad voiculescu govro

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost audiat azi la DNA, în legătură cu o plângere făcută la adresa sa de către managerul Spitalului „Sfânta Maria”, Narcis Copcă.

În acest dosar, Vlad Voiculescu a fost citat ca martor.

„Faptul că am fost citat ca martor, cred că spune ceva despre cât de serioase sunt acuzațiile distinsului domn. Poate vă amintiți cum cei doi din fotografie (Narcis Copcă şi Gabriela Firea – nr. red) strigau în gura mare la televizor acum un an că eu blochez transplantul pulmonar la Sf. Maria, că am interese (acțiuni chiar!) la AKH și că transplantul pulmonar ar trebui să se facă “mâine dimineață”!

Stiți câte transplanturi s-au făcut de “mâine dimineață” până în zilele noastre, nu-i așa? Ați ghicit: zero.

Doar pacient să nu fii în țara asta...”, a scris pe pagina de Facebook Vlad Voiculescu.

Acesta a afirmat că „i-a făcut plăcere” să explice procurorilor mai multe despre modul în care s-a făcut acreditarea centrului de transplant pulmonar de la Sfânta Maria, despre discuțiile cu oamenii din domeniul acesta, dar și despre cum se petrec lucrurile în general în transplant în România.

„Am lăsat și ceva frumos în scris, scripta manent”, a conchis fostul ministru.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, declara în 23 noiembrie că există îndoieli că Spitalul „Sfânta Maria” a fost acreditat judicios şi este pregătit pentru transplant pulmonar.

„Şi asta pentru că am menţionat deja câteva aspecte ale modului în care s-a făcut acreditarea, asta pentru că din toate discuţiile cu experţii pe care le-am avut până acum, pare că Spitalul «Sfânta Maria» este în imposibilitate de a urmări pacienţii transplantaţi, neavând un compartiment de pneumologie şi neavând experţi specializaţi în urmărirea posttransplant a pacienţilor. Spitalul «Sfânta Maria» nu are un laborator care să poată analiza probele pacienţilor cu transplant pulmonar 24 de ore din 24 , aşa cum cere Ordinul 860”, spunea Vlad Voiculescu. 

Tot în 23 noiembrie 2016, managerul Spitalului „Sfânta Maria", Narcis Copcă, a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu

„Ministrul Sănătăţii va trebui să răspundă penal pentru faptul că nu a dat bani pentru un pacient asigurat, care era programat să facă transplant de plămân în Spitalul «Sfânta Maria», unitate sanitară acreditată de către Agenţia Naţională de Transplant pentru aceste intervenţii. Ministrul Sănătăţii era obligat să plătească operaţiile de transplant, dar a refuzat, preferând să exporte plămânii, iar operaţiile să fie făcute într-un spital de la Viena", declara Narcis Copcă.

Mai mult, el spunea că nici Ministerul Sănătăţii şi nici Agenţia Naţională de Transplant nu au semnalat vreo neregulă.

„Nu a există niciun act care să ateste că noi nu eram în regulă, că ne-ar fi trebuit un medic în plus, un aparat în plus. Nimeni nu a semnalat nicio lipsă, iar ANT ne-a acreditat", mai spunea Narcis Copcă. 

În 25 noiembrie 2016, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, îl acuza pe Vlad Voiculescu că „a acoperit sub preş” problema de la Spitalul „Sfânta Maria”, cerându-i acestuia să reia procedura de acreditare a unităţii sanitare.

 „Domnul ministru tehnocrat Voiculescu a acoperit sub preş problema de la Sfânta Maria. Subliniez, dacă este o problemă, de ce nu începe reluarea procedurii de acreditare pentru operaţiile de transplant de plămân la acest spital? A aştepta să moară pacienţii din România şi a veni să spui că s-ar putea să fie nişte probleme neconfirmate de specialişti, de experţi, doar de fundaţiile care sunt în siajul domniei sale şi care au interese economice... Repet acest mesaj: să se reia procedura. Aştept un nou coordonator la Ministerul Sănătăţii care, cu profesionalism, cu dragoste de români, să reia această procedură. Dacă există suspiciuni legate de aceste achiziţii, îl rog, de asemenea, pe domnul ministru să înceteze să se dueleze cu PNL, USR în faţa opiniei publice şi să ia măsurile care se impun”, declara Gabriela Firea.

Primarul adăuga că Vlad Voiculescu ar fi trebuit să reia procedurile legale încă de la preluarea mandatului său la Ministerul Sănătăţii, dacă a avut suspiciuni că acreditarea a fost acordată sub influenţe politice.

„Dacă domnul ministru tehnocrat Voiculescu are dreptate – eu spun că nu are dreptate, dar să admitem, ipotetic, că are dreptate – de ce, de la începutul mandatului său nu a făcut nimic pentru punerea în legalitate a acestui spital, a secţiei de transplant pulmonar? Domnia sa vine, în acest moment şi afirmă că are suspiciuni că acreditarea s-a făcut cu anumite influenţe, acreditare care s-a acordat pe timpul unui ministru tot tehnocrat, domnul Achimaş Cadariu. Şi dacă existau aceste suspiciuni, de ce, din prima zi de mandat, nu a făcut demersurile legale necesare pentru reluarea procedurii de acreditare a Spitalului «Sfânta Maria»? Acest lucru mi se părea cel mai corect şi deontologic. Nu a făcut nimic domnul ministru. A preferat ca bolnavii din România să fie trimişi în străinătate, plămânii prelevaţi în România să fie trimişi tot în străinătate”, spunea Firea.

Rezultatele controlului Inspecţiei Sanitare de Stat făcut la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală arătau că unele criterii de acreditare a unităţii pentru transplant pulmonar nu sunt îndeplinite, aceasta nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate către o firmă privată şi patru unităţi publice, circuitele pentru transportul acestor pacienţi nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist, în condiţiile în care numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare faţă de anul trecut.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri