Fostul prefect al Iaşiului, condamnat definitiv la închisoare cu executare. Radu Prisăcaru s-a predat la IPJ Iaşi

Data publicării:
radu prisacaru

Judecătorii Curţii Supreme au decis joi menţinerea sentinţei instanţelor inferioare în dosarul fostului prefect al Iaşiului, Radu Prisăcaru, el urmând să execute o condamnare de patru ani de închisoare. Fostul oficial a fost reclamat în 2006 că a cerut drept mită trei hectare de teren de la o familie ce urma să primească titlul de proprietate.

Joi seara, Radu Prisăcaru s-a predat la sediul IPJ Iaşi.

MINUTA de pe site-ul ICCJ

Avocatul Tony Baltag a fost condamnat şi el definitiv, la trei ani de închisoare. Trei ani de închisoare va executa şi fostul şef al ADS Iaşi, Flavius Ioniţă. Poliţiştii îl caută şi pe omul de afaceri Cristian Maftei, condamnat la şase ani de închisoare.

Radu Prisăcaru a fost arestat pe 31 august 2006, sub acuzaţiile de luare de mită şi complicitate la luare de mită. El a fost eliberat din arest după o lună şi cercetat în stare de libertate. Denunţul împotriva sa a fost formulat pe 18 august de către Dorin Forna, soţul Norinei Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie din cadrul UMF Iaşi. Potrivit anchetatorilor, prefectul Iaşiului i-a cerut Norinei Forna o suprafaţă de trei hectare pentru a facilita retrocedarea unui teren de 16,4 hectare.

Dorin Forna a înregistrat cu echipamente speciale discuţiile pe care le-a avut cu Radu Prisăcaru.

În 2007, Radu Prisăcaru declara că i s-a propus să colaboreze cu DNA pentru a scăpa de pedeapsă şi că denunţătorul său, Dorin Forna, a făcut o înţelegere cu DNA pentru a scăpa de propriile dosare. Dorin Forna era cercetat de procurorii anticorupţie pentru licitaţii frauduloase pe care le-ar fi realizat când era administrator la UMF.

În 2011, fostul prefect a fost condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Din probele administrate de procurori a reieşit că, în calitate de prefect al judeţului Iaşi, învinuitul Radu Vasile Prisăcaru, împreună cu învinuitul Ioniţă Flavius Leonard, au condiţionat eliberarea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 16 ha, de primirea din partea viitorului proprietar - persoana denunţătoare, a unei suprafeţe de teren de 3 hectare din cele 16. Negocierile în acest sens au fost purtate cu ajutorul învinuitului Baltag Toni Cristian. Terenul este situat în zona municipiului Iaşi, iar cele 3 hectare pretinse de Prisăcaru Vasile Radu şi Ioniţă Flavius au o valoare de piaţă estimată la aproximativ 600.000 euro, se arăta în rechizitoriul procurorilor anticorupţie.

Procurorii au mai precizat că primirea suprafeţei de teren solicitate s-a facut prin intermediul învinuitului Cristian Maftei, persoană desemnată de prefect, sub forma încheierii cu persoana denunţătoare a unui ante-contract de vânzare-cumpărare, prin care aceasta din urmă se obliga să vândă contra unei sume modice suprafaţa de 3 ha, după ce obţinea titlul de proprietate.

Procurorii susţin că ante-contractul a fost încheiat chiar în biroul notarial al soţiei învinuitului Cristian Maftei, notarul Ioana Beldeanu.

Cristian Maftei şi Ioana Beldeanu au fost cununaţi de Crin Antonescu, dar au divorţat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri