Fostul premier Victor Ponta, audiat la Tribunalul Satu Mare

Data actualizării: Data publicării:
pont

Victor Ponta a fost chemat, marţi, în Satu Mare pentru a fi audiat într-un proces aflat pe rolul Tribunalului din localitate. Este vorba de un dosar în care este judecat fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor.

Govor a intrat în atenţia procurorilor DNA în 2015, când a fost audiat şi chiar arestat pentru mai multe fapte de corupţie. Una dintre acuzaţiile pe care anchetatorii le-a adus liderului PSD Satu Mare a fost că a recurs la şantaj pentru a favoriza o firmă din Botoşani, administrată de omul de afaceri Mirel Vlas.

Victor Ponta a declarat că a fost citat în calitate de martor, refuzând să facă alte comentarii pe această temă. Nu a ratat însă ocazia să organizeze o conferinţă de presă în care a criticat Guvernul României.

Victor Ponta, fost premier: "Am intrat în PSD când prim-ministru era Adrian Năstase - şi mă mândresc cu acest lucru - şi am plecat când pe scaunul de prim-ministru stă doamna Dăncilă şi cu asta mă mândresc că am plecat. Pentru că PSD, cu toate păcatele sale, întotdeauna a fost considerat partidul care are oameni să guverneze, care are oameni pregătiţi, care ştiu să facă treabă când sunt la guvernare. Această faimă câştigată în foarte mulţi ani, foarte greu cu Guvernul Năstase şi Guvernul Ponta, am distrus-o într-un an şi jumătate când s-au schimbat trei guverne, dar nu le-a schimbat Opoziţia sau preşedintele, ci le-a schimbat domnul Dragnea. Fiecare a fost mai rău decât cel de dinainte."

Redactor: Adrian Ciucuriţă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri