Sari la conținut

Fostul primar din Tărtășești, acuzat că a semnat 18 contracte cu firma fratelui său

Parchetul general a anunțat luni că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus, în 14 octombrie, trimiterea în judecată a lui Ionel Cristian Costache, fost primar al comunei Tărtăşeşti, pentru conflict de interese.

Potrivit probatoriului, între anii 2009 - 2012, în calitate de primar, Ionel Cristian Costache a încheiat un număr de 18 contracte de achiziţie publică cu o societate comercială, administrată de fratele său, creându-i acestuia din urmă un folos material în valoare de 912.344,08 lei.

Antecente în condamnări

Nu e prima dată când fostul primar are un dosar pe rol. În iunie 2011, procurorii DNA au dispus trimiterea sa în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită.

„În cursul lunilor aprilie – mai 2011, inculpatul Costache Ionel – Cristian, în calitate de primar al comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, a pretins de la administratorului unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) suma de 100.000 lei pentru a considera ca executată o lucrare de extindere şi modernizare a iluminatului public în comuna Tărtăşeşti. Acest contract, în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei, fusese încheiat în cursul anului 2009 între firma denunţătorului şi Consiliul Local al comunei Tărtăşeşti. În condiţiile în care lucrările nu au fost demarate nici în prezent, primăria respectivă achitase deja un avans în sumă de 300.000 lei. Mai mult, inculpatul Costache Ionel – Cristian i-a comunicat denunţătorului că nu este necesar să execute lucrarea ci doar să facă unele mici reparaţii în mod superficial şi formal”, se arăta în rechizitoriu.

Prin decizia penală din 15 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea definitivă a fostului primar, la pedeapsa de patru ani închisoare în regim de detenţie pentru luare de mită.

Instanța a interzis inculpatului Costache Ionel – Cristian, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, potrivit DNA.

Pe aceeași temă