Fostul șofer al lui Darius Vâlcov a povestit în fața judecătorilor cum au încălcat legea

Data publicării:
VALCOV DOI AGERPRES
Agerpres

Fostul şofer al lui Darius Vâlcov a refăcut în faţa judecătorilor traseul tablourilor celebre din galeriile de artă şi până în casa fostului ministru, acolo unde au ajuns să fie ascunse sub pereţi falşi.

„Până în 2014 am ajutat la achiziţionarea a aproximativ 180 de tablouri, după cum urmează: Darius Vâlcov îmi spunea ce sumă de bani să iau din seif, îmi spunea să iau legătura cu actuala soţie a vărului său, cu care mă duceam la diferite case de licitaţii de unde îi dădeam banii, ea plătea şi ridicam tablourile”, a declarat Lucian Şuşală.

Darius Vâlcov a ascultat cu atenţie declaraţiile fostului subaltern, ba chiar şi-a notat o parte din spusele acestuia. Mai ales când fostul şofer a povestit cum i-ar fi cerut Darius Vâlcov să distrugă probe.

„În iarna lui 2014 şi începutul lui 2015, Darius Vâlcov mi-a spus că există o anchetă la DNA şi că ar fi bine să distrug agende, acte sau informaţii din calculatoare care ar putea să îl incrimineze sau care ar putea să ajute ancheta”, a mai declarat Lucian Şuşală.

Fostul şofer a dat o declaraţie de trei ore în care a povestit cum, la ordinul lui Darius Vâlcov, a înfiinţat şi administrat firme la cererea acestuia. Declaraţia a fost dată la primul termen al procesului care presupune recunoaşterea faptelor.

- V-a fost greu să spuneţi, de faţă cu domnul Vâlcov, tot ce aţi făcut? Avându-l în spatele dumneavoastră?

- Nu vreau să fac comentarii...

- Speraţi că aţi obţinut clemenţa instanţei cu declaraţia de astăzi?

- Nu vreau să fac comentarii, mulţumesc mult!

Fostul ministru nu a vrut să comenteze declaraţiile fostului om de încredere.

- Domnule Vâlcov, vă dezavantajează declaraţia dată astăzi de domnul Şuşală în instanţă?

- Nu comentez, mulţumesc mult!

- A vorbit despre toate contractele...

- V-am spus că nu comentez!

- Credeţi că vă va îngreuna situaţia?

- Cum să vă spun mai bine? Nu dau nicio declaraţie.

Darius Vâlcov este judecat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni comerciale incompatibile cu demnităţile publice deţinute. Se va reîntorce în faţa judecătorilor pe 10 noiembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri