Gheorghe Stan este noul șef al Secției speciale pentru magistrați
Procurorul Gheorghe Stan a fost ales șef al Secției speciale pentru anchetarea magistraților. El a primit 11 voturi în CSM.
Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Gheorghe Stan a fost până acum adjunct al Inspecției Judiciare.
Procurorul a obţinut, săptămâna trecută, cel mai mare punctaj la interviul pentru ocuparea postului de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea magistraţilor. El a devansat-o pe Florena Sterschi, cea care conduce interimar secţia.
Conform datelor publicate de CSM, Gheorghe Stan a obţinut un punctaj de 9,33, în timp ce Florena Sterschi a obţinut 8,33 puncte. Fiecare dintre cei doi candidaţi a susţinut un interviu de o jumătate de oră.
Gheorghe Stan a spus că există un „sentiment de insecuritate în ceea ce priveşte protecţia imaginii procurorului şi a activităţii acestuia şi a persoanei sale”, vorbind, de asemenea, despre „frecvenţa ridicată a modificărilor legislative din ultima perioadă care îngreunează asimilarea şi punerea lor coerentă şi clară în practică şi într-un timp cât mai scurt”.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
La rândul său, Florena Sterschi a susţinut necesitatea transformării Secţiei pentru investigarea magistraţilor în direcţie, având în vedere volumul mare de muncă a instituţiei. Florena Sterschi conduce interimar seţia înfiinţată în octombrie 2018.
Concursul pentru ocuparea postului de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea magistraţilor a fost lansat în noiembrie 2018, iar rezultatele finale aces acestuia vor fi prezentate plenului CSM, în vederea validării.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News