Guvernul a adoptat ordonanța pentru dezvoltarea industriei de apărare. România are acces la investiții de peste 16,6 miliarde de euro

Data publicării:
Bucharest, Romania - January 24, 2024: Details with a Romanian army soldier holding an AK 47 assault rifle during a military ceremony at the Monument
Foto: Profimedia Images

Guvernul a aprobat vineri, 5 decembrie, Ordonanța de Urgență care instituie cadrul legal necesar pentru derularea investițiilor strategice din industria națională de apărare, inclusiv proiectele ce vor fi finanțate prin programul european SAFE, pentru care României îi revin fonduri totale de 16,68 miliarde de euro, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).

Potrivit ministerului, actul normativ permite lansarea unor proiecte ce vizează consolidarea capacităților interne de producție și servicii în domeniul apărării, acestea fiind considerate investiții de interes public și strategic.

Măsura ar urma să accelereze procedurile de avizare și să permită utilizarea terenurilor scoase din circuitul agricol atunci când situația o impune.

Statul poate interveni pentru protejarea intereselor de securitate

Ordonanța reglementează posibilitatea statului de a proteja interesele esențiale de securitate, inclusiv în situațiile în care deține pachetul majoritar de acțiuni într-o companie din domeniu.

De asemenea, este introdus un mecanism care permite folosirea fondurilor existente în conturile societăților de apărare pentru plata TVA, aferent investițiilor, o interdicție care, potrivit ministerului, a blocat demararea unor proiecte în ultimii ani.

Finanțarea va putea fi asigurată atât din bugetul de stat, prin aport la capitalul social, cât și din fonduri europene dedicate. Statul poate dobândi participații procentuale în funcție de contribuția financiară adusă în proiect.

Condiții stricte pentru companiile și investitorii implicați

Pentru a beneficia de noile prevederi, companiile trebuie să dețină statut strategic și să fie monitorizate de MEDAT.

Implementarea proiectelor va necesita avizul CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării), pentru garantarea protejării intereselor de securitate, precum și avizarea de către CEISD (Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe), pentru respectarea normelor concurențiale.

Investitorii privați vor trebui să demonstreze experiență în domeniu, capacitate tehnică și financiară, licențe și know-how corespunzător, dar și să treacă prin proceduri de verificare de securitate prevăzute pentru informații clasificate.

În situația retragerii unui investitor, operatorul economic va avea drept de preemțiune asupra acțiunilor, evaluarea urmând să fie făcută de un expert ANEVAR.

Toate investițiile realizate în baza ordonanței vor fi incluse în Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare și vor trebui menținute operaționale pe întreaga durată a proiectului.

În cazul încetării asocierii, capacitățile deja existente sau aflate în curs de realizare vor trece în proprietatea statului, pentru a garanta continuitatea unor activități considerate critice pentru securitatea națională.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...