ICCJ nu va mai judeca dosarul familiei Cosma, el va fi trimis Tribunalului Prahova

Data actualizării: Data publicării:
colaj familia cosma
Foto: InquamPhotos

Instanța supremă a decis, vineri, să trimită dosarul familiei Cosma Tribunalului Prahova, pentru judecare, după ce magistrații s-au autosesizat și au constatat că ICCJ nu mai are competența să judece cauza, dat fiind faptul că Vlad Cosma nu mai are calitatea de deputat. Decizia este definitivă.

„Admite excepția de necompetență după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispune trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului 1547/1/2014* al ÎCCJ - Secția Penală, la Tribunalul Prahova, spre competentă soluționare. Definitivă”, se arată în minuta instanței.

Decizia vine după ce instanța s-a autosesizat cu privire la calitatea lui Vlad Cosma, care nu mai deține funcția de deputat, Înalta Curte de Casație și Justiție precizând că nu mai este competentă să judece dosarul.

Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de către DNA în aprilie 2014, alături de alte două persoane. Vlad Cosma este acuzat de DNA de trafic de influenţă, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influenţă şi dare de mită, iar Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu sunt judecaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu. În primă instanţă, fostul preşedinte CJ Prahova, Mircea Cosma şi fostul deputat PSD Vlad Cosma au fost condamnaţi la 8, respectiv 5 ani de închisoare.

Însă la pronunțarea pe apel, instanța supremă a decis rejudecarea cauzei.

Decizia de rejudecare, pronunţată în anul 2018, a venit în contextul în care Vlad Cosma a acuzat în repetate rânduri procurorii DNA Ploieşti, care i-au instrumentat dosarul, că au fost falsificate probe. Decizia instanţei supreme a fost luată la acel moment cu majoritate de voturi, completul de judecată fiind format din preşedintele Iulian Dragomir, Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Geanina Arghir.

Sursă: MEDIAFAX

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri